5Herăstrău 21.03.2016

Stăteau pe iarba, ea îl ciupea ușurel de obraji, el ii întindea meticulos parul, șuviță cu șuviță, era un par mulțumit, mângâiat, a întins mâna și a suflat spre apele unduitoare ale lacului un fir  spre a fi purtat de vânt . El își așezase comod mâinile pe coapsele ei care stăteau să plesnească sub strânsoarea blugilor puțin cam strâmți, coapse la care visa noaptea târziu când  gândurile îi zburau la ea. Se întindea după fiecare sărutare de parcă nu ajungea la buzele atât de dorite, când în sfârșit le atingea afișa o expresie atât de plină de amor încât nu mai conta poziția caraghioasa în care își contorsiona gâtul. Ea trecuse la perciuni, trăgea de ei și îl zgâlțâia dintr-o parte în alta cu un gest pe jumătate plin de iubire și pe jumătate de gelozie violenta.

Stăteau întinși în iarbă, ea se urcase peste el încolăcită cu picioarele în jurul taliei taliei lui, din încordarea erotică a fiecărui mușchi din corp tocurile de la cizme împinse în jos cu putere penetraseră pământul moale lasând urme adânci. Zâmbeau minunat unul la celălalt, se sorbeau din priviri, ochii lui caprui emanau iubire, ai ei se încruntau din spatele unor ochelari de profesoară sexy și rea. El i-a întins un croissant cu crema de ciocolată, ea l-a despachetat trăgând cu dinții de el, avea în mișcări o lascivitate leneșă, ca și când i-ar fi desfăcut ca  o expertă șlițul de la pantaloni. Au început să muște fiecare de câte un capăt al croissant-ului, se auzeau dinspre ei chicoteli pline de veselie, ea i-a curățat cu limba puțină cremă maronie pe care i-o pusese intenționat pe nas, el a închis ochii de plăcere, ea și-a scos ochelarii, el i-a acoperit în schimb ochii cu sute de sărutări grăbite.

Într-un târziu când el s-a ridicat pentru a pleca, ea l-a tras din nou în iarbă, s-au îmbrățișat  și au continuat joaca exact din punctul în care o lăsaseră, nu simțeau vântul care se asprise odată cu lăsarea serii și începuse să scuture peste ei petale de flori din caisul la umbra căruia stăteau. S-au îndepărtat încet ținându-se de mână, soarele apunea tăcut în spatele statuii lui Taras Sevcenko, pe iarbă se vedeau lăsate în urmă formele corpurilor care se iubiseră acolo cu doar câteva momente înainte.

Lumea e minunată.