Search

Ele Mele – Mugur G. Anghelache

Blog irational – inspirational, compozitii, poezie, proiecte, muzica

Category

Schițe

Scurte gânduri, interviuri, aiureli, chiar și rețete culinare…

De cacao, sau de lapte

In această seară m-am făcut de cacao.  La ceas târziu, agățat de un scaun din plastic aflat într-un echilibru precar pe marginea unui balcon,  mă uitam cum plouă și  filozofam cu iubita mea soție într- un joc simplu de cuvinte. Plecasem de la ideea că toate lucrurile din lume sunt create să fie frumoase. Cele care însă în mod contrar sunt declarate nasoale sunt hotărâte în mare parte chiar de umilele noastre păreri. Noi înșine suntem responsabili în a decide  dacă un lucru, ființă sau animal este urât.

Spre exemplu, piramida de sticlă din fața muzeului Luvru, poate fi frumoasă sau urâtă, depinzând doar de unghiul din care o privim. Pe Leonardo di Caprio pe de alta parte, unanimitatea feminină a societății îl consideră deosebit de frumos. Din punctul meu de vedere, îl declar urât cu spume. Continue reading “De cacao, sau de lapte”

Linstește vă rog!

Stăteam întinși pe o stâncă, în spatele unui dig, la malul marii. În Bulgaria pe o plajă ruptă de civilizație. Izolați în totalitate în raport cu restul lumii, total  dezaxați de la realitate. Blocați într-o lume paralelă numai a noastră.
Ne uitam la mare, eu ascultând Simfonia a 6-a de Tchaikovsky cu Bernstein la baghetă, ea urmărind zborul lin al pescărușilor.
De după zidul de stâncă apare brusc un cap chel, dominat de niște ochi albaștri și tâmpi.
– Români, români? zice chelbosul, asortând la ochi un zâmbet gol și lipsit de substanță.
Îi dau mute lui Tchaikovsky, afișez la randul meu o moacă cât a fost posibil  de galeșă și zic,
– Da frate români get beget și noi. Dar ce te aduce pe aici? Continue reading “Linstește vă rog!”

Femeia cu eșarfă verde și femeia cu ciorapii mov

I: Eșarfa

Stătea în fața mea. Își aranja eșarfa. Un fel de mângâiere, o atingere fină, mătăsoasă, ca atunci când manipulezi cu vârfurile degetelor un obiect sensibil și prețios. Eșarfa părea a fi din angora și poate că merita să fie mângâiată. Mișcarea respectivă fără a fi cu adevărat un gest erotic, emana totuși o notă accentuată de plăcere pură. Mâna din fildeș trecea peste eșarfă așa cum trece în revistă o femeie frumoasă blana unei pisici.  Sau blana de nurcă pe care o poartă când se duce la operă. Continue reading “Femeia cu eșarfă verde și femeia cu ciorapii mov”

        Atonement – Remușcare

Frate… după ce am urmărit cu cea mai mare atenție filmul lui Joe Wright “Atonement”, am rămas  fără glas și fără lacrimi în ochi. Ambele secaseră la finalul depresiv, tristețe dusă până la extrem la sfârșitul filmului, deznodământ de tragedie renascentistă. Sau de operă, filmul a fost de fapt o operă. Una tristă după cum vă spuneam, din moment ce personajele principale mor pe rând  cu zile, încă de tineri. Continue reading ”        Atonement – Remușcare”

Noapte cu zăpadă

Ies agale din GreenHours. Îmi sărut prietenii de noapte bună și o iau prin zăpada proaspătă spre metrou. Trebuie că m-am machit destul de tare dacă văd mașinile circulând invers pe Calea Victoriei. Nu e o problemă, mai devreme o pupasem pe Rozana și era blondă. Platinată. Am luat-o pe arătură,  prea mult alcohol. Mă împiedic de o cerșetoare solidă care se acoperea cu o pătură groasă. Nu mă înjură, îmi zâmbeste cu toată gura și toți ochii. Iau metroul de la Romană doar o stație urmând să schimb la Victoriei. Și metroul circula invers,  dar a ajuns cumva  la destinație în scârțâit de roți încinse. O tipă stătea de pază la scările rulante. Spune cu o voce sexy:  Doar către Dristor, spre Gara de Nord  nu mai circulă. OK, îi mulțumesc frumos, mă mir că până și metroul se închide uneori și urc spre aerul curat al nopții. Continue reading “Noapte cu zăpadă”

Unde ești babo?

Pe la prânz, îmi răcoream setea cu o bere rece într-un cimitir de pe lângă București. Am zis să-mi scot bicicleta la soare, să mai compensez din caloriile venite de la fripturile și sarmalele înfulecate de Crăciun.

Cum stăteam eu liniștit, rezemat de un nuc aflat lângă un mormânt din marmură albă, văd un bătrânel  care se apropia oprindu-și privirea pe numele trecute pe cruci. Părea că a pierdut ceva. Bine îmbrăcat, modern, cu un păr lung, complet alb, aranjat și bărbierit, era  însă un pic nesigur, părea că își pierduse direcția. Chiar un pic speriat, debusolat și haotic în mișcări. Continue reading “Unde ești babo?”

Ultimul vals

 

      Ultimul Vals

Este întuneric, atât de întuneric și atâta liniște. Sunt închis în locul acesta rămas uitat între timp și spațiu de o veșnicie, sunt prizonier într-o închisoare fără gratii. Fără gardieni. Nu este o noapte obișnuită, aerată și odihnitoare, aici întunecimea este absolută, densă, palpabilă, grea, nu o pătrunde nimic. Ca o mlaștină din smoală lichidă, lipicioasă, în care nu poți decât să te afunzi din ce în ce mai tare. Continue reading “Ultimul vals”

Bells of Moscow

În vara anului 1892 Rachmaninoff  se retrăsese pentru câteva luni  în oblastul Kostroma, la reședința lui Ivan Konavalov, un bogat moșier rus, mare iubitor de muzică și prietenul apropiat al pianistului. Continue reading “Bells of Moscow”

Picătura de ploaie

O seară friguroasă și umedă de ianuarie.  Anul 1838 începuse cu o furtună teribilă, șuvoaie nesfârșite de apă curgeau pe treptele de la intrarea în mănăstirea din Valldemossa. Vântul arunca cu furie picături gigantice de ploaie în fereastra în spatele căreia licărea o lumină gălbuie. Din interior se auzea sunetul cristalin al unui pian. O singură notă repetată obsesiv de sute și sute de ori. O singură clapa neagră apăsată cu blândețe de degetele unui pianist cu ochii negri și triști. Continue reading “Picătura de ploaie”

Blog at WordPress.com.

Up ↑