Oale și ulcele, de la ruină la comoară.

Pe unele le adun de pe stradă. Părăsite, triste, agresate de vremea rea sau de proprietarii ticăloși.  Pe altele le refolosesc din tot felul de proiecte nereușite, resturi, cupoane, bucățele, le păstrez în ideea de a le include în diferite obiecte noi.

Așa a fost și în cazul proiectelor de mai jos. Într-o stare deplorabilă, ghiveciul era aruncat pe o bordură nu departe de casă. A sărit sus pe ghidon și a ajuns pe bancul de lucru. De fapt mi-a vorbit, Ia-mă… ia-mă de aici, nu vreau să ajung la groapa de gunoi. L-am cuplat  cu o scândură pe care am găsit-o aruncată în fața unei firme. Avea draci pe ea pentru că fusese spoită cu o vopsea portocalie care arăta ca naiba.

Erik Satie, Je Te Veux – Classical Music Album

Adică un vax. Mi s-a tăbăcit șezutul pe scaun și am torturat clapele până mi-au anchilozat deștele și am făcut bătături. Câteva luni, probabil de prin decembrie și până mai acum vreo săptămână când am terminat albumul. Păi asta a fost floare la ureche, vreau să zic, timpul pe care l-am petrecut cântând a trecut lin și plăcut. Abia după aceea a început calvarul, masterizare, mixare, ordinea complet idiotică pe care am dat-o inițial playlist-ului. Și iar masterizare, și iar așezare. Una suna mai tare ca cealaltă, alta nu se potrivea cu vecina ei de pe CD, titlurile nu sunau bine. Coperta, vaiiiii, coperta, nu vi se părea psiho? Am schimbat-o și pe aia cu una și mai psiho.