About the blues

Printr-un concurs de împrejurări un pic ciudat, acum câteva zile am ajuns pe o plajă izolată, undeva pe lângă Capul Kaliakra. Soare, liniște, delfini, păsărele, șopârlițe vesele, o minunăție. Plaja Zelenka, o comoară pe care nu o știe aproape nimeni. Vreau eu să cumpăr o casă acolo, o ruină, dar propietarul se încăpățânează să fie o canalie de mafiot care nu vrea să vândă. Așa că, am adunat de pe plajă câteva pietroaie care să-mi aducă un pic de noroc în demersul meu. Și să-mi aducă aminte de locul superb. Un bolovan bun poate să întoarcă o karmă rea.

Atonement – Remușcare

Frate… după ce am urmărit cu cea mai mare atenție filmul lui Joe Wright “Atonement”, am rămas  fără glas și fără lacrimi în ochi. Ambele secaseră la finalul depresiv, tristețe dusă până la extrem la sfârșitul filmului, deznodământ de tragedie renascentistă. Sau de operă, filmul a fost de fapt o operă. Una tristă după cum vă spuneam, din moment ce personajele principale mor pe rând  cu zile, încă de tineri.

Erik Satie, Je Te Veux – Classical Music Album

Adică un vax. Mi s-a tăbăcit șezutul pe scaun și am torturat clapele până mi-au anchilozat deștele și am făcut bătături. Câteva luni, probabil de prin decembrie și până mai acum vreo săptămână când am terminat albumul. Păi asta a fost floare la ureche, vreau să zic, timpul pe care l-am petrecut cântând a trecut lin și plăcut. Abia după aceea a început calvarul, masterizare, mixare, ordinea complet idiotică pe care am dat-o inițial playlist-ului. Și iar masterizare, și iar așezare. Una suna mai tare ca cealaltă, alta nu se potrivea cu vecina ei de pe CD, titlurile nu sunau bine. Coperta, vaiiiii, coperta, nu vi se părea psiho? Am schimbat-o și pe aia cu una și mai psiho.

Whistle

Ați observat că sunt anumiți oameni cu care nu ai nici o chestie în afară de faptul că îți vine să-i strângi de gât. Nu i-ai văzut niciodată, poate că nici nu-i vei vedea vreodată, poate stau cu spatele la tine, sunt undeva în mulțime, în trafic, știi că există, le simți energia negativă, te enervează ceafa lor, mirosul, poziția, sunetul claxonului. Eu m-aș lipsi fără nici o remușcare de posesorii de Audi de exemplu. Nu am absolut nimic împotriva renumitei mărci germane, dar pe propietarii de Audi i-aș vrea cât mai departe de mine.

Tăcere

Și ca să fie foarte clar pentru toată lumea că ceata de pitici care dansează de zor pe creierul meu a luat-o razna definitiv, să vă zic ce aiureală am debitat în săptămâna ce tocmai s-a încheiat.

Stăteam liniștit la soare rezemat de crucea unui anume mormânt din cimitirul Străulești. Ascultam împreună cu locatarii permanenți de acolo  o fugă de Bach și mă bucuram de primăvara din ianuarie. La un moment dat în fața mea se oprește o bătrânică, foarte mică, foarte gârbovită, cu chipul alb și părul mov. Probabil vopsit cu albastru de metil. Ridică ochii din pământ, îmi zâmbește timid și începe să dea mărunt din buze.

Je te veux, Erik Satie

Dificilă piesă, deși la prima audiție nu pare atât de grea. Nu a vrut deloc să sune așa cum îmi doream, m-a chinuit zile în șir. Multe ore de studiu și zeci de variante înregistrate. Nimic!

Învârtindu-mă într-o accentuată lipsă de soluții și idei, amețit de o depresie apatică și lipsită de productivitate, am zis să iau o pauză ca apoi să zic pas și să trec la altă lucrare. Mi-am turnat un pahar generos de absint, făcut după o rețeta originală, cam de pe vremea lui Satie.

Doar muzică

Uite care este treaba, blogul meu se zbate într-o dezordine generală. O devălmășie în care nu se pot delimita una de cealaltă muzica modernă de cea clasică, lemnul de jazz, bicicleta de modernă, mobila de lampă și lampa de clasică. Stau și scriu câte o schiță mică la o muzică mare. Sau o muzică mică la un proiect mare, ori câte o poezie mică dedicată unei femei mari. De fapt nu unei, ci doar uneia care de altfel nu este deloc mare, este slabă și delicată, doar  delicatețea ei este  mare. Și sufletul și frumusețea-i atât de tulburătoare.

Beethoven – Sonata 12 în La bemol major

Ei bine sonata asta m-a chinuit puțin mai mult decât alte piese. Nu ar fi multe de spus, poate doar despre structura în patru părți,  unde Beethoven adoptă o formă mai liberă a primei părți, o temă Andante în la bemol major cu 5 variațiuni. Cel mai bine m-am simțit cântând variațiunea 3, o trecere în la bemol minor, ca un preambul la marșul funebru de mai târziu. Tema revine de fiecare dată în cele cinci variațiuni, dar cu linii melodice  noi, proaspete, mereu diferite.

Bells of Moscow

În vara anului 1892 Rachmaninoff  se retrăsese pentru câteva luni  în oblastul Kostroma, la reședința lui Ivan Konavalov, un bogat moșier rus, mare iubitor de muzică și prietenul apropiat al pianistului.