Bach in the night

Eram puștan în clasa a 8-a cand am vizitat biseria Sf. Thomas din Leipzig, anii 1980 ai Germaniei comuniste erau ceva mai blânzi decât anii noștri lungi și grei din România.

Am auzit sunetele orgii încă de afară, îmi amintesc că priveam la statuia lui Bach din fața bisericii când primele note au ajuns la mine. Am intrat, suna fabulos, organistul cânta o serie de preludii și fugi din lucrările lui Bach pentru orgă. A fost o experiență atât de intensă încât mă întrebam cum ar fi sunat instrumentul chiar în mâinile compozitorului. Oricum m-am simțit mult mai aproape de muzică, mult mai aproape de Dumnezeu.

Johann Sebastian Bach – Prelude No. 6 în Re minor

Muzica preclasică presupune intrarea într-o stare aparte, nu cânți Bach cu o dispoziție romantică a la Debussy, nu stai la un pahar de absint cu gândul   la fluturași, inimioare și păsărele. Mai degrabă îți imaginezi o armată de teutoni ordonați, toți trași la indigo, mărșăluind obsesiv pe bătăi de tobe. Sau în cazul meu, preludiul a început să se apropie de realitate atunci când am văzut în loc de clape pistoane alezate ireproșabil, dansând la unison cu supapele și injectoarele lor. Ritm, chestii țăcănind, locomotive cu abur, fierari cu ciocan și nicovală. Deutschland über alles, Mercedes sau BMw, bijuterii inginerești duse la perfecțiune. Rigoare și exactitate.

Prelude No 4 in E minor, Op 28 – Frédéric François Chopin

Preludiul l-am înregistrat astăzi, imaginile ieri. Oare merită să faci frigul o întreagă iarnă pentru o zi ca cea de ieri sau pentru un preludiu ca cel de azi?

O să spuneți că am căzut în depresie, că nu se pupă tristețea lui Chopin cu veselia unei zile la munte. Dar muntele nu era vesel, iar ziua era melancolică. Cum putea să fie altfel, eram singur, doar eu și zăpada și vântul și gerul, ce era să fac, să sar în sus de bucurie?

Enjoy…

Fuck the orange code #2

Iar cad doi trei fulgi de zăpadă, iar se isterizează media și sperie poporul cu coduri roșii și portocalii.

Dar eu iubesc iarna, iubesc prima zi cu zăpadă adevărată, îmi place să torturez bicicleta încălecând nămeții. Așa că am încălțat roțile cu cauciucurile de iarnă și am ieșit la o bere în Herăstrău.

Uite aici.

E iarnă iar…

Afară ninge liniștit, am pus o cafea cu cardamom tare și urmăresc un show live chiar din spatele geamului. Le-am făcut și o căsuță, o să v-o arăt,  s-au mutat câțiva pițigoi în ea, e larmă mare.

Ce yoga, ce gândire pozitivă, un pic de zăpadă, câteva prietene înaripate și pot trece ore fără să te prinzi că au trecut.