Search

Ele Mele – Mugur G. Anghelache

Blog irational – inspirational, compozitii, poezie, proiecte, muzica

Tag

muzica clasica

Bach – Ossesione

Cumva am ajuns cu acest proiect la final, adică aici pe blog. Ossesione, obsesie, why?

Poate că a durat foarte mult, partea de cercetare, de studiu, de acomodare cu piesele, cu Bach. Sau datorită faptului că pe acest album am inclus aceeași lucrare dar în trei variante și tot atâtea nuanțe sonore diferite. Sau doar pentru că acest concert mi-a plăcut foarte mult și a fost cea mai dificilă încercare muzicală prin care am trecut.

Așadar avem Concertul Italian de Bach în Fa major BWV 971 la clavecin, clavecin+sintetizator monofonic Moog, clavecin și orgă Hammond, orgă de biserică full size (pipe organ) și mai spre final la pian clasic. Și ceva preludii și fugi în diverse culori acustice și ele.

Clavecinul Hans Ruckers II Le Jeune din 1624, acordat la 415 Hz, orga tocmai din Lakeside Temple of Practical Christianity, pe lângă downtown Oakland, California, pianul a fost un Bechstein D282 iar chitara … una veche… și acustică și cu corzi din nylon. Unde le-am găsit și cum de am cântat la ele, treaba mea, voi doar dați un play un pic mai jos, sunt toate cântecele de pe album.

Vă mulțumesc mult pentru răbdarea de a asculta această muzică pre-clasică și dacă v-a plăcut ideea, sound-ul, proiectul, sau poate luați în calcul că și prietenii ar merita să exploreze propunerea mea în ceea ce-l privește pe Bach, un share, o distribuire mică nu strică.

Nocturne sessions #1

 

Îmi place să cânt noaptea târziu la lumina lumânărilor. Un pahar cu ceva tare, vechi și bun la îndemână, o țigară fumegând ușor pe colțul pianului, o muzică lentă și tristă care să dilate curgerea timpului într-un flux de sunete leneșe.

Continue reading “Nocturne sessions #1”

Sonata nr.12

Sonata Nr.12

Mă enervează, mă scoate din sărite cu tot succesul lui de superstar, are talentul ca fără nici un efort să fie înconjurat de cele mai frumoase femei, să-i fie cântată muzica în sălile de concerte din toată lumea, este pe prima pagină atât a a revistelor de cultură cât și a celor de scandal. În ciuda urii pe care i-o port când ascult muzica lui am o senzație stranie de pace, recunosc  piesele lui sunt  geniale, dar fiecare notă îmi strecoară o picătură de venin în sânge, nu știu cât o să mai rezist. Continue reading “Sonata nr.12”

81

827.01.2016

 

Prima zi la ski în 2016, am alunecat un Clăbucet destul de matinal încât să fiu singur pe pârtie, după trecerea mea pe zăpada neîncepută au rămas răni sinusoidale care pângăreau covorul neprihănit așternut peste noapte. După o coborâre rapidă până jos la sosire , am luat primul telescaun fără să stau prea mult pe gânduri, speram să mai apuc încă o pârtie acompaniat doar de natură. Continue reading “81”

Erik Satie – Trois Gymnopédies

08.01.2016

Am înregistrat astăzi cele trei Gymnopedii al compozitorului francez Erik Satie. Este o muzică plină de misticism, introspecție și armonie, a fost o zi magică, a trebuit să las stress-ul deoparte, trebuie imens de multă liniște pentru a cânta Satie. Sper să vă placă…

Clipul are imagini din documentarul Planet Earth

Continue reading “Erik Satie – Trois Gymnopédies”

Cantabile pentru vioară și chitară de Niccolo Paganini

paganini

Mogoșoaia, Palatul Brancovenesc, undeva prin toamna lui 2015, îmi încălțasem rolele și o luasem ușurel la vale pe aleile de lângă lac.

O lebădă leneșă dormea cu ciocul vârât sub aripă, adierea fină și caldă o legăna cât să-i fie somnul lin, blue, o veveriță hiperactivă săpa ca nebuna după nuca dispărută, introspecție, palatul își odihnea secolele sub privirile vigilente ale unor ciufi de pădure suburbană, liniște, pace, Paganini… Continue reading “Cantabile pentru vioară și chitară de Niccolo Paganini”

Blog at WordPress.com.

Up ↑