Search

Ele Mele – Mugur G. Anghelache

Blog irational – inspirational, compozitii, poezie, proiecte, muzica

Sunetul pianului

Cum până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, așa până la cântare îți mănâncă nervii tehnica, ingineria și studiul frecvențelor.

Așa că m-am întors un pic spre interiorul pianului și zecile de mii de mecanisme de acolo, mai exact am lucrat la culoarea sunetului, la posibilitatea nuanțării de la pianissimo la fortissimo, la căldura pe care o poate transmite un pian.

Când sunetul devine metalic, sec, prea puternic, ca un pian de rock, ai două șanse, ori schimbi ciocănelele, te va costa peste 500 de euro, dar atunci sunetul pianului nu va mai fi original, nu va mai fi al lui, ori umbli la ciocănele. Gratis. Și lucrul la ciocănele nu se face cu delicatețea cu care îi mângâi clapele la o nocturnă de Chopin spre exemplu. Nope. Smirghel, ace, ciocane, abur, înțepături și fiare de călcat.

Continue reading “Sunetul pianului”

Edvard Grieg: Piano Concerto in A minor – Adagio

De ce Grieg, de ce concertul în La minor?

Mi-am dorit mereu să îl cânt, cu ceva ani în urmă pierdeam ore, zile, „just one more turn” în Civilization V. Și Adagio-ul din concert era tema muzicală a Norvegiei.

Și Grieg este unul dintre compozitorii preferați ai fiului meu Vlad. Drept pentru care am cântat cu gândul la el. Și am simțit cu bucurie cum notele se înțeleg cu clapele, orchestra cu dirijorul, pianul cu cornul și fagotul la fel cum sufletul lui deschis se înțelegea cu o zi ploioasă de luni.

Așadar dedic această lucrare genialului meu fiu Vlad.

În premieră, orchestra simfonică locală și digitală EleMele. O căruță de muzicanți virtuali, 16 vioara 1, tot 16 a 2-a, viole, violoncei, contrabași, corn englez în mi bemol, flauți, oboi, fagoți și clarineți. Toți pentru Grieg și Grieg pentru toți.

Enjoy!

Desi și marea

Era blondă. Aluneca încet pe panta ce cobora către plajă.  Mă îndreptam spre ea călcând hotărât pe scândura negeluită ce alcătuia un fel de potecă așezată peste nisipul fierbinte. S-a oprit și ridicând ochii mi s-a dezvăluit într-un chip frumos, angelic, curat. Avea niște ochi clari ca marea la un început de septembrie. Nesfârșit de albaștri, imens de mari, tulburător de adânci și de enigmatici. O combinație rară, fără să aibă pe undeva prin lume pereche.

Continue reading “Desi și marea”

Watermelon Man

Am promis, uite și pianul. O să intru în detalii cât de curând. Este produs prin 1930 în Belgia, se numește Gunther și a fost necesar un volum uriaș de muncă, pentru ca instrumentul să sune și să arate așa cum o face în clip-ul de mai jos.

În clip bat la cajon, castaniete, bongos-uri și suflu de zor în clavietă. Sărăcuța nu a mai fost cântată de mai bine de 40 de ani.

Enjoy, I’m back!

 

Dor de blog, dor de ritm.

Mi-a fost dor de tine, blog mic. Mi-a fost dor de voi, puținii dar dragii mei cititori și ascultători. Sunt 9 luni de când am intrat în tăcere. Poate nu am avut nimic de spus. Poate nu am avut nimic de cântat. Ori poate am avut o perioadă mai puțin bună. Sau lipsă de inspirație. Ce-a fost a fost, râmâne în trecut, ducă-se.

Dar de atunci s-au întâmplat multe. Astă vară am rămas fără pianul meu vechi și drag, Stingl-ul negru a plecat la un domn din Constanța. Își va odihni corzile ruginite sub o scară, ca obiect de decor. Tipul nu știe să cânte, dar a vrut să aibă pian în casă. Foarte bine, i l-am vândut și cu asta basta.

Acum am un pian nou, maro, marca Gunther, poate o să vă spun și povestea lui, este foarte interesantă. A fost foarte mult de muncă la el, dar sună extraordinar, îl veți asculta într-un clip pe care îl voi posta ceva mai târziu. Continue reading “Dor de blog, dor de ritm.”

De cacao, sau de lapte

In această seară m-am făcut de cacao.  La ceas târziu, agățat de un scaun din plastic aflat într-un echilibru precar pe marginea unui balcon,  mă uitam cum plouă și  filozofam cu iubita mea soție într- un joc simplu de cuvinte. Plecasem de la ideea că toate lucrurile din lume sunt create să fie frumoase. Cele care însă în mod contrar sunt declarate nasoale sunt hotărâte în mare parte chiar de umilele noastre păreri. Noi înșine suntem responsabili în a decide  dacă un lucru, ființă sau animal este urât.

Spre exemplu, piramida de sticlă din fața muzeului Luvru, poate fi frumoasă sau urâtă, depinzând doar de unghiul din care o privim. Pe Leonardo di Caprio pe de alta parte, unanimitatea feminină a societății îl consideră deosebit de frumos. Din punctul meu de vedere, îl declar urât cu spume. Continue reading “De cacao, sau de lapte”

Linstește vă rog!

Stăteam întinși pe o stâncă, în spatele unui dig, la malul marii. În Bulgaria pe o plajă ruptă de civilizație. Izolați în totalitate în raport cu restul lumii, total  dezaxați de la realitate. Blocați într-o lume paralelă numai a noastră.
Ne uitam la mare, eu ascultând Simfonia a 6-a de Tchaikovsky cu Bernstein la baghetă, ea urmărind zborul lin al pescărușilor.
De după zidul de stâncă apare brusc un cap chel, dominat de niște ochi albaștri și tâmpi.
– Români, români? zice chelbosul, asortând la ochi un zâmbet gol și lipsit de substanță.
Îi dau mute lui Tchaikovsky, afișez la randul meu o moacă cât a fost posibil  de galeșă și zic,
– Da frate români get beget și noi. Dar ce te aduce pe aici? Continue reading “Linstește vă rog!”

Haiku la malul mării

Haiku? Citez de pe Wikipedia:  „Haiku este un gen de poezie japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 „versuri” formate din 5, 7, 5 silabe, respectiv.”

Ar mai fi de adăugat că de fapt sunt poeme, că nu este obligatoriu să fie alcătuite din strofe, sau măcar să aibă rimă.  Dar să fie orientate către aspecte din natură sau anotimpuri și să predomine imaginile aspra ideilor.

Adică cam ce ar scrie Haruki Murakami după un joint sănătos și jumătate de sticlă de whisky. Un soi de chestie abstractă redusă la foarte puțin. Continue reading “Haiku la malul mării”

Femeia cu eșarfă verde și femeia cu ciorapii mov

I: Eșarfa

Stătea în fața mea. Își aranja eșarfa. Un fel de mângâiere, o atingere fină, mătăsoasă, ca atunci când manipulezi cu vârfurile degetelor un obiect sensibil și prețios. Eșarfa părea a fi din angora și poate că merita să fie mângâiată. Mișcarea respectivă fără a fi cu adevărat un gest erotic, emana totuși o notă accentuată de plăcere pură. Mâna din fildeș trecea peste eșarfă așa cum trece în revistă o femeie frumoasă blana unei pisici.  Sau blana de nurcă pe care o poartă când se duce la operă. Continue reading “Femeia cu eșarfă verde și femeia cu ciorapii mov”

Blog at WordPress.com.

Up ↑