Watermelon Man

Am promis, uite și pianul. O să intru în detalii cât de curând. Este produs prin 1930 în Belgia, se numește Gunther și a fost necesar un volum uriaș de muncă, pentru ca instrumentul să sune și să arate așa cum o face în clip-ul de mai jos.

În clip bat la cajon, castaniete, bongos-uri și suflu de zor în clavietă. Sărăcuța nu a mai fost cântată de mai bine de 40 de ani.

Enjoy, I’m back!

 

Dor de blog, dor de ritm.

Mi-a fost dor de tine, blog mic. Mi-a fost dor de voi, puținii dar dragii mei cititori și ascultători. Sunt 9 luni de când am intrat în tăcere. Poate nu am avut nimic de spus. Poate nu am avut nimic de cântat. Ori poate am avut o perioadă mai puțin bună. Sau lipsă de inspirație. Ce-a fost a fost, râmâne în trecut, ducă-se.

Dar de atunci s-au întâmplat multe. Astă vară am rămas fără pianul meu vechi și drag, Stingl-ul negru a plecat la un domn din Constanța. Își va odihni corzile ruginite sub o scară, ca obiect de decor. Tipul nu știe să cânte, dar a vrut să aibă pian în casă. Foarte bine, i l-am vândut și cu asta basta.

Acum am un pian nou, maro, marca Gunther, poate o să vă spun și povestea lui, este foarte interesantă. A fost foarte mult de muncă la el, dar sună extraordinar, îl veți asculta într-un clip pe care îl voi posta ceva mai târziu.