Sunetul pianului

Cum până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, așa până la cântare îți mănâncă nervii tehnica, ingineria și studiul frecvențelor.

Așa că m-am întors un pic spre interiorul pianului și zecile de mii de mecanisme de acolo, mai exact am lucrat la culoarea sunetului, la posibilitatea nuanțării de la pianissimo la fortissimo, la căldura pe care o poate transmite un pian.

Când sunetul devine metalic, sec, prea puternic, ca un pian de rock, ai două șanse, ori schimbi ciocănelele, te va costa peste 500 de euro, dar atunci sunetul pianului nu va mai fi original, nu va mai fi al lui, ori umbli la ciocănele. Gratis. Și lucrul la ciocănele nu se face cu delicatețea cu care îi mângâi clapele la o nocturnă de Chopin spre exemplu. Nope. Smirghel, ace, ciocane, abur, înțepături și fiare de călcat.

Dor de blog, dor de ritm.

Mi-a fost dor de tine, blog mic. Mi-a fost dor de voi, puținii dar dragii mei cititori și ascultători. Sunt 9 luni de când am intrat în tăcere. Poate nu am avut nimic de spus. Poate nu am avut nimic de cântat. Ori poate am avut o perioadă mai puțin bună. Sau lipsă de inspirație. Ce-a fost a fost, râmâne în trecut, ducă-se.

Dar de atunci s-au întâmplat multe. Astă vară am rămas fără pianul meu vechi și drag, Stingl-ul negru a plecat la un domn din Constanța. Își va odihni corzile ruginite sub o scară, ca obiect de decor. Tipul nu știe să cânte, dar a vrut să aibă pian în casă. Foarte bine, i l-am vândut și cu asta basta.

Acum am un pian nou, maro, marca Gunther, poate o să vă spun și povestea lui, este foarte interesantă. A fost foarte mult de muncă la el, dar sună extraordinar, îl veți asculta într-un clip pe care îl voi posta ceva mai târziu.

About the blues

Printr-un concurs de împrejurări un pic ciudat, acum câteva zile am ajuns pe o plajă izolată, undeva pe lângă Capul Kaliakra. Soare, liniște, delfini, păsărele, șopârlițe vesele, o minunăție. Plaja Zelenka, o comoară pe care nu o știe aproape nimeni. Vreau eu să cumpăr o casă acolo, o ruină, dar propietarul se încăpățânează să fie o canalie de mafiot care nu vrea să vândă. Așa că, am adunat de pe plajă câteva pietroaie care să-mi aducă un pic de noroc în demersul meu. Și să-mi aducă aminte de locul superb. Un bolovan bun poate să întoarcă o karmă rea.

Silent Night și pomul ecologic de Crăciun

Eram pe aici, nu am dispărut de tot. Ioc timp de scris, ioc de înregistrări, keine inspiraționen. Dar proiecte am tot avut, le voi posta în curând.

Până atunci uite ce mini lucrare în lemn am încropit pentru Crăciun: Un brad care nu e brad, nu e nici sintetic și nici viu, nu e la ghiveci dar poate fi folosit și la Crăciunul viitor dacă om mai fi pe aici. Și e ultra, super bio!

Și super fun!

Muzica? Silent Night, un pic jazzy și un pic de pian Rhodes Mark II cu o tonă de vibrato.

Enjoy!

Valsul lămpii din alamă

Acum aproape două săptămâni, am dat o fugă în piață să cumpăr o pulpă de berbec. Ce vremuri, ce mâncăruri alese, ce ospăț pantagruelic. Acum m-am băgat la Dieta Daneză și fac foamea. Să revin, pulpă de berbec ioc că era târziu, în schimb am dat peste cei doi țigani negustori de alamă, suntem cunoștiințe vechi, aproape amici, ne înțelegem și la preț și la o bere după ce batem palma. M-am întors acasă cu câteva obiecte vi le arăt imediat:

Bere din Orzoaica magică

Păi mă gândeam la titlu, cum să-i spun? Bere artizanală, EleMele Brewery, De la orz la bere, Bere de casă ca la Bucureștii Noi, bullshit, i-am zis „Bere din Orzoaica magică”, adică Keine Inspiraționen cu tot cu cacofonia româno-germană.

Acum să tot fi fost într-o seară de luni, pe la începutul lui Iunie, când m-am aruncat scârbit în pat, să dorm de foame și de sete. În eterna nefericita și nereușita mea cură de slăbire, mi-am tras un obicei nou, lunea miercurea și vinerea să țin post. Lunea e cel mai nasol. Ei bine în acea insipidă zi de luni, foamea nu m-a lovit atât de tare, în schimb mi-era o sete veche, stimabile. Atât de veche încât și uitasem de când mi se uscase gâtul, de când buzele îmi ardeau, amigdalele mi se atrofiaseră, iar limba n-o mai aveam, simțeam cum o persoană ticăloasă îmi dădea cu șmirghel pe esofag. În stomac seceta pârjolise culturile de bifidus. Sete mare.

Oale și ulcele, de la ruină la comoară.

Pe unele le adun de pe stradă. Părăsite, triste, agresate de vremea rea sau de proprietarii ticăloși.  Pe altele le refolosesc din tot felul de proiecte nereușite, resturi, cupoane, bucățele, le păstrez în ideea de a le include în diferite obiecte noi.

Așa a fost și în cazul proiectelor de mai jos. Într-o stare deplorabilă, ghiveciul era aruncat pe o bordură nu departe de casă. A sărit sus pe ghidon și a ajuns pe bancul de lucru. De fapt mi-a vorbit, Ia-mă… ia-mă de aici, nu vreau să ajung la groapa de gunoi. L-am cuplat  cu o scândură pe care am găsit-o aruncată în fața unei firme. Avea draci pe ea pentru că fusese spoită cu o vopsea portocalie care arăta ca naiba.

Ochelari de soare

Îmi plac. Mor după ei. Mă ascund acolo în spatele lentilelor, parcă îmi oferă o anumită intimitate, o protectie împotriva lumii agresive în care trăim. Îi port toată ziua, iarnă, vară, pe bicicletă sau per pedes, îi am întotdeauna pe nas.

Acum vreo două săptămâni căscam gura prin târgul de vechituri din “Valea Cascadelor” și mă enervau ochelarii mei vechi și zgâriați. Dau de taraba uneia care aducea stocuri din Germania. Avea aruncați într-o cutie jerpelită câteva sute de ochelari de soare Polaroid, originali, ca la mama lor. În țiplă fraților, cu etichetele alea idioate lipite de lentilă. Zic: Cu cât îi dai?  Zice: 50 de lei. Zic iar:  Hai siktir, prea scump, nu faci un discount? 

Relaxare în șezlong. Vine vara!

Două luni de când nu am mai postat nimic pe blog… Nasol, nu e că am stat de pomană, am lucrat la o mie de chestii, dar nu mi-a ajuns timpul să le postez aici.  Unul dintre ele ar fi site-ul greenhours.ro . A ieșit frumos, sunt prietenii noștri, teatru, jazz și băutură bună. Ce poate fi mai nice? Ne vedem acolo la festivalul de jazz.

Alt proiect pe care îl aveam de ceva vreme pe listă ar fi acesta despre care vorbesc în  articolul de față. Șezlonguri de plajă, grădină, de cocktail-uri, de relaxare. Pliabile, simple, ieftine și frumoase. Dacă aveți puțină îndemânare, cam 100 RON pentru fiecare șezlong, un pic de grădină sau de portbagaj liber când o tuliți spre litoral, puneți mâna pe muncă și construiți-le. O să fie fun, fun, fun, eu le-am construit de drag.