Pian am, acum am și scaun, se caută pianist…

Cum am dat gata proiectul cu pianul, zic să zdrăngănesc și eu ceva la el. Canci, n-aveam scaun, fotoliul era prea jos, un scaun era prea sus, altul era prea alb, prea tare…

Pe principiul că decât sa dau burta jos mai bine îmi cumpăr o bicicletă cu 500gr mai ușoară și cu 500 euro mai scumpă… așa și eu, în loc să mă pun pe studiu mai bine m-am apucat să-mi fac scaun, chelului tichie de….

Ziua Z, „Waiting for Stingl”

Semnătura unui maestru 5.08.1927 Wien.

Pe toata durata acestui proiect am fost încărcat de emoții, mai mult pozitive decât negative. Lucrarea a fost grea, a ieșit frumos, am iubit sunetele scoase de acest pian, îmi răspundea cu vibrații la fiecare atingere, la fiecare ciocan primit, la orice șurubel mișcat, placa de rezonanță emana armonii incredibile fără ca vreo clapă să fie apăsată, avea o voce a lui, interioară, armonici acumulate în cei aproape 100 de ani de viața. Când am găsit pe clapa nr. 88 (ultima) semnătura maestrului care a construit pianul, mi-am închipuit efortul depus, tehnicile tradiționale utilizate, mândria de a crea un produs care să functioneze zeci de ani în versiunea 1.0. Emoții, ciocane, sunete, bormașini,  istorie, armonii, compresoare, artă, tâmplarie,  au fost două săptămâni minunate.

Semnătura maestrului.

Zilele 10-14, 01-06 Septembrie 2015

Ei bine… am scăpat de vopsit, partea cea mai neplăcuta din aventura pe care pianul meu a început-o acum două săptămani.

Ce a mai rămas de întreprins? Lustruitul clapelor, al alămurilor, transportul și montajul înapoi în casă, acordajul, de unde să fac rost de o cheie de acordat… și mai ales de o ureche  antrenată în operațiunea de „întins coarde?”

Păi se rezolvă, un pic de Google, un pic de Wiki, un strop de imaginație, am luat piesă cu piesă puzzle-ul împrăștiat prin casă și l-am reconstituit la loc.