Și dacă se întreba careva unde am dispărut în ultima vreme, uite că nu eram departe, tot pe lângă calculator dar cufundat adânc în programele de înregistrare și masterizare din micul meu studio. Din nou Chopin, mai mult Chopin, I love Chopin, nu pot să mă satur de muzica lui. Cânt tot felul de bazaconii, dar cu Chopin mă simt cel mai bine. Mă eliberează de toate gândurile negative care altfel mă bântuie de zor, mă simt ușor, seren, așa cum ar trebui să fiu și atunci când nu sunt în fața pianului. Continue reading “Chopin, La Passion”
Acum ceva vreme, pe la sfârșitul lui 2013 a început să ningă, câte un fulg, dar n-a mai stat, au căzut tone de zăpada, Bucureștiul a fost îngropat sub un ocean de nea. Era ca într-un vis imaculat dar ticălos, a nins câteva zile bune fără nici o pauză, o tortură din picături chinezești înghețate . Continue reading “Chinese Snow”
Cu exact doi ani în urmă, mă apucase o poftă nebună de filme vechi, sătul de atâtea box office-uri, numai science fiction, desene animate și super eroi de mucava, în ajunul Crăciunului am pus Șoimul Maltez, genial film, un Humphrey Bogart de zile mari, regie, suspans, totul la superlativ. Inspirat de film, am pus mâna pe clape și am compus piesa You’re Good, a fost un pic mai greu să extrag vocile din film și sa le sincronizez pe ritm.
Recent Comments