Haiku la malul mării

Haiku? Citez de pe Wikipedia:  „Haiku este un gen de poezie japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 „versuri” formate din 5, 7, 5 silabe, respectiv.”

Ar mai fi de adăugat că de fapt sunt poeme, că nu este obligatoriu să fie alcătuite din strofe, sau măcar să aibă rimă.  Dar să fie orientate către aspecte din natură sau anotimpuri și să predomine imaginile aspra ideilor.

Adică cam ce ar scrie Haruki Murakami după un joint sănătos și jumătate de sticlă de whisky. Un soi de chestie abstractă redusă la foarte puțin.

Poezie de seară

Să-ți scriu sau să nu-ți scriu,
Iubita mea cea dragă, iubitul tău să fiu
Nu ți-am mai scris demult, cuvintele-s o plagă,
Când rima nu se leagă și sufletu-i pustiu.

Tu delicată ființă ce stai în umbra mea,
Tu uită-te la soare, te uită acum aș vrea,
Nu sta la întuneric, ridică-te-n picioare
Și-n noaptea ce mă doare,  să-mi dai liniștea ta.

Te obosesc și nici nu știu, iubitul tău ca să mai fiu,
Am inima cam neagră și sufletul candriu,
Și ca să ies din groapă, mă luminează dragă,
La tine să ajung degrabă, la tine ca să viu.

De cadou

04.09.2013

De cadou

 

Tu ești boogie eu sunt down

Ești țigara eu sunt filtrul

Fii scrumieră pun eu scrumul

Sunt eu green  când tu ești brown.

 

Tăcere

Și ca să fie foarte clar pentru toată lumea că ceata de pitici care dansează de zor pe creierul meu a luat-o razna definitiv, să vă zic ce aiureală am debitat în săptămâna ce tocmai s-a încheiat.

Stăteam liniștit la soare rezemat de crucea unui anume mormânt din cimitirul Străulești. Ascultam împreună cu locatarii permanenți de acolo  o fugă de Bach și mă bucuram de primăvara din ianuarie. La un moment dat în fața mea se oprește o bătrânică, foarte mică, foarte gârbovită, cu chipul alb și părul mov. Probabil vopsit cu albastru de metil. Ridică ochii din pământ, îmi zâmbește timid și începe să dea mărunt din buze.

Fiica mării

Plaja Vadu, 04.09.2014

Ne ascundem amândoi sub umbrelă. Soarele arde cu toată puterea lui de început de septembrie. Pe plajă pustiu, numai noi doi. Dormi linistită, vârâtă cu totul sub un prosop care te apără de vântul ce se aruncă sălbatic peste noi. Pari atât de mică și fragilă, o grămăjoară doar ceva mai mare decât un castel de nisip.

Simfonia Faust

Ceva mai devreme, chiar înainte să plec în Piața Victoriei la protest, ascultam simfonia Faust de Liszt. În Partea a doua, andantele Gretchen, Liszt mi-a șoptit…

 

Aș vrea să mor pe muzica lui Liszt,

Iubita-mi lângă mine

Un acord de respirat aș vrea

Și gura ei ce mai aproape vine

Trepte

06.04.2016

De mi-a fost dat să urc, eu urc ce mi-a fost dat
O scară mult prea lunga, din gânduri puse la uscat
Păcate grele, exorbitant de scumpe și infinit de multe
Vorbe severe, grele, relații frânte, aripi deschise rupte

Mă răsucesc, privesc în jos și îmi aduc aminte
De treptele subțiri, de mușchii tineri și prea puțina minte
Urcușul lin, parfumul fin de piele moale pe un gât divin
Și fumul dulce de țigară, la un pahar amar de vin pelin

Versuri și cuvinte alcaline

Versuri alcaline

 

Ananas măr și lămâie m-am uscat ca o momâie
Detoxifiere dură, n-am băgat nimic în gură
Țin dieta alcalină, vreau să-arăt ca o felină
Mă simt ca un îngeraș, ca un fulg de nea gingaș
Sunt mai slab și mai ușor, deschid aripa și zbor
De sus de pe-acoperiș sar într-un picaj pieziș
Sinucidere din foame că mi s-a acrit de poame

Odă lu ANAF

27.06.2015

Vară, o căldură leneșă apăsa fară milă pe nervii stimabililor contribuabili ce rezemau coada în sediul ANAF. M-am integrat cuminte în mulțime, dupa vreo două ceasuri am ieșit de acolo cu buzunarele goale dar mai bogat în rime, versuri notate cu ură pe spatele unei foi cu antetul „ANAF – Declarația 200”