Și ca să fie foarte clar pentru toată lumea că ceata de pitici care dansează de zor pe creierul meu a luat-o razna definitiv, să vă zic ce aiureală am debitat în săptămâna ce tocmai s-a încheiat.

Stăteam liniștit la soare rezemat de crucea unui anume mormânt din cimitirul Străulești. Ascultam împreună cu locatarii permanenți de acolo  o fugă de Bach și mă bucuram de primăvara din ianuarie. La un moment dat în fața mea se oprește o bătrânică, foarte mică, foarte gârbovită, cu chipul alb și părul mov. Probabil vopsit cu albastru de metil. Ridică ochii din pământ, îmi zâmbește timid și începe să dea mărunt din buze. Continue reading “Tăcere”

Advertisements