Sunetul pianului

Cum până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, așa până la cântare îți mănâncă nervii tehnica, ingineria și studiul frecvențelor.

Așa că m-am întors un pic spre interiorul pianului și zecile de mii de mecanisme de acolo, mai exact am lucrat la culoarea sunetului, la posibilitatea nuanțării de la pianissimo la fortissimo, la căldura pe care o poate transmite un pian.

Când sunetul devine metalic, sec, prea puternic, ca un pian de rock, ai două șanse, ori schimbi ciocănelele, te va costa peste 500 de euro, dar atunci sunetul pianului nu va mai fi original, nu va mai fi al lui, ori umbli la ciocănele. Gratis. Și lucrul la ciocănele nu se face cu delicatețea cu care îi mângâi clapele la o nocturnă de Chopin spre exemplu. Nope. Smirghel, ace, ciocane, abur, înțepături și fiare de călcat.

Edvard Grieg: Piano Concerto in A minor – Adagio

De ce Grieg, de ce concertul în La minor?

Mi-am dorit mereu să îl cânt, cu ceva ani în urmă pierdeam ore, zile, „just one more turn” în Civilization V. Și Adagio-ul din concert era tema muzicală a Norvegiei.

Și Grieg este unul dintre compozitorii preferați ai fiului meu Vlad. Drept pentru care am cântat cu gândul la el. Și am simțit cu bucurie cum notele se înțeleg cu clapele, orchestra cu dirijorul, pianul cu cornul și fagotul la fel cum sufletul lui deschis se înțelegea cu o zi ploioasă de luni.

Așadar dedic această lucrare genialului meu fiu Vlad.

În premieră, orchestra simfonică locală și digitală EleMele. O căruță de muzicanți virtuali, 16 vioara 1, tot 16 a 2-a, viole, violoncei, contrabași, corn englez în mi bemol, flauți, oboi, fagoți și clarineți. Toți pentru Grieg și Grieg pentru toți.

Enjoy!