Search

Ele Mele – Mugur G. Anghelache

Blog irational – inspirational, compozitii, poezie, proiecte, muzica

Category

Muzică

„The only love affair I have ever had was with music”
– Maurice Ravel

Sunetul pianului

Cum până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, așa până la cântare îți mănâncă nervii tehnica, ingineria și studiul frecvențelor.

Așa că m-am întors un pic spre interiorul pianului și zecile de mii de mecanisme de acolo, mai exact am lucrat la culoarea sunetului, la posibilitatea nuanțării de la pianissimo la fortissimo, la căldura pe care o poate transmite un pian.

Când sunetul devine metalic, sec, prea puternic, ca un pian de rock, ai două șanse, ori schimbi ciocănelele, te va costa peste 500 de euro, dar atunci sunetul pianului nu va mai fi original, nu va mai fi al lui, ori umbli la ciocănele. Gratis. Și lucrul la ciocănele nu se face cu delicatețea cu care îi mângâi clapele la o nocturnă de Chopin spre exemplu. Nope. Smirghel, ace, ciocane, abur, înțepături și fiare de călcat.

Continue reading “Sunetul pianului”

Edvard Grieg: Piano Concerto in A minor – Adagio

De ce Grieg, de ce concertul în La minor?

Mi-am dorit mereu să îl cânt, cu ceva ani în urmă pierdeam ore, zile, „just one more turn” în Civilization V. Și Adagio-ul din concert era tema muzicală a Norvegiei.

Și Grieg este unul dintre compozitorii preferați ai fiului meu Vlad. Drept pentru care am cântat cu gândul la el. Și am simțit cu bucurie cum notele se înțeleg cu clapele, orchestra cu dirijorul, pianul cu cornul și fagotul la fel cum sufletul lui deschis se înțelegea cu o zi ploioasă de luni.

Așadar dedic această lucrare genialului meu fiu Vlad.

În premieră, orchestra simfonică locală și digitală EleMele. O căruță de muzicanți virtuali, 16 vioara 1, tot 16 a 2-a, viole, violoncei, contrabași, corn englez în mi bemol, flauți, oboi, fagoți și clarineți. Toți pentru Grieg și Grieg pentru toți.

Enjoy!

Watermelon Man

Am promis, uite și pianul. O să intru în detalii cât de curând. Este produs prin 1930 în Belgia, se numește Gunther și a fost necesar un volum uriaș de muncă, pentru ca instrumentul să sune și să arate așa cum o face în clip-ul de mai jos.

În clip bat la cajon, castaniete, bongos-uri și suflu de zor în clavietă. Sărăcuța nu a mai fost cântată de mai bine de 40 de ani.

Enjoy, I’m back!

 

Dor de blog, dor de ritm.

Mi-a fost dor de tine, blog mic. Mi-a fost dor de voi, puținii dar dragii mei cititori și ascultători. Sunt 9 luni de când am intrat în tăcere. Poate nu am avut nimic de spus. Poate nu am avut nimic de cântat. Ori poate am avut o perioadă mai puțin bună. Sau lipsă de inspirație. Ce-a fost a fost, râmâne în trecut, ducă-se.

Dar de atunci s-au întâmplat multe. Astă vară am rămas fără pianul meu vechi și drag, Stingl-ul negru a plecat la un domn din Constanța. Își va odihni corzile ruginite sub o scară, ca obiect de decor. Tipul nu știe să cânte, dar a vrut să aibă pian în casă. Foarte bine, i l-am vândut și cu asta basta.

Acum am un pian nou, maro, marca Gunther, poate o să vă spun și povestea lui, este foarte interesantă. A fost foarte mult de muncă la el, dar sună extraordinar, îl veți asculta într-un clip pe care îl voi posta ceva mai târziu. Continue reading “Dor de blog, dor de ritm.”

Silent Night și pomul ecologic de Crăciun

Eram pe aici, nu am dispărut de tot. Ioc timp de scris, ioc de înregistrări, keine inspiraționen. Dar proiecte am tot avut, le voi posta în curând.

Până atunci uite ce mini lucrare în lemn am încropit pentru Crăciun: Un brad care nu e brad, nu e nici sintetic și nici viu, nu e la ghiveci dar poate fi folosit și la Crăciunul viitor dacă om mai fi pe aici. Și e ultra, super bio!

Și super fun!

Muzica? Silent Night, un pic jazzy și un pic de pian Rhodes Mark II cu o tonă de vibrato.

Enjoy!

Continue reading “Silent Night și pomul ecologic de Crăciun”

Nocturnă la Ciolcești, 14 iulie 2018

Din nou în vizită la Ciolcești, la casa memorială Dinu Lipatti. Din nou pianul Bechstein m-a chemat la el, de această dată ascuns sub două huse și cu ceva saci plini cu pâine sub el. Dar am cântat Chopin, Nocturna Op.48 No.1 in Do Minor. Nu știu de ce m-am apucat de ea, foarte grea, unii pianiști o declară cea mai grea nocturnă, e criminală, ucide degetele. Nu sunt pianist profesionist și la această piesă mai am mult de lucru, probabil încă o lună. Continue reading “Nocturnă la Ciolcești, 14 iulie 2018”

Erik Satie, Je Te Veux – Classical Music Album

Adică un vax. Mi s-a tăbăcit șezutul pe scaun și am torturat clapele până mi-au anchilozat deștele și am făcut bătături. Câteva luni, probabil de prin decembrie și până mai acum vreo săptămână când am terminat albumul. Păi asta a fost floare la ureche, vreau să zic, timpul pe care l-am petrecut cântând a trecut lin și plăcut. Abia după aceea a început calvarul, masterizare, mixare, ordinea complet idiotică pe care am dat-o inițial playlist-ului. Și iar masterizare, și iar așezare. Una suna mai tare ca cealaltă, alta nu se potrivea cu vecina ei de pe CD, titlurile nu sunau bine. Coperta, vaiiiii, coperta, nu vi se părea psiho? Am schimbat-o și pe aia cu una și mai psiho. Continue reading “Erik Satie, Je Te Veux – Classical Music Album”

Whistle

Ați observat că sunt anumiți oameni cu care nu ai nici o chestie în afară de faptul că îți vine să-i strângi de gât. Nu i-ai văzut niciodată, poate că nici nu-i vei vedea vreodată, poate stau cu spatele la tine, sunt undeva în mulțime, în trafic, știi că există, le simți energia negativă, te enervează ceafa lor, mirosul, poziția, sunetul claxonului. Eu m-aș lipsi fără nici o remușcare de posesorii de Audi de exemplu. Nu am absolut nimic împotriva renumitei mărci germane, dar pe propietarii de Audi i-aș vrea cât mai departe de mine. Continue reading “Whistle”

Tăcere

Și ca să fie foarte clar pentru toată lumea că ceata de pitici care dansează de zor pe creierul meu a luat-o razna definitiv, să vă zic ce aiureală am debitat în săptămâna ce tocmai s-a încheiat.

Stăteam liniștit la soare rezemat de crucea unui anume mormânt din cimitirul Străulești. Ascultam împreună cu locatarii permanenți de acolo  o fugă de Bach și mă bucuram de primăvara din ianuarie. La un moment dat în fața mea se oprește o bătrânică, foarte mică, foarte gârbovită, cu chipul alb și părul mov. Probabil vopsit cu albastru de metil. Ridică ochii din pământ, îmi zâmbește timid și începe să dea mărunt din buze. Continue reading “Tăcere”

Blog at WordPress.com.

Up ↑