Era blondă. Aluneca încet pe panta ce cobora către plajă.  Mă îndreptam spre ea călcând hotărât pe scândura negeluită ce alcătuia un fel de potecă așezată peste nisipul fierbinte. S-a oprit și ridicând ochii mi s-a dezvăluit într-un chip frumos, angelic, curat. Avea niște ochi clari ca marea la un început de septembrie. Nesfârșit de albaștri, imens de mari, tulburător de adânci și de enigmatici. O combinație rară, fără să aibă pe undeva prin lume pereche.

Continue reading “Desi și marea” →