De ce Grieg, de ce concertul în La minor?

Mi-am dorit mereu să îl cânt, cu ceva ani în urmă pierdeam ore, zile, „just one more turn” în Civilization V. Și Adagio-ul din concert era tema muzicală a Norvegiei.

Și Grieg este unul dintre compozitorii preferați ai fiului meu Vlad. Drept pentru care am cântat cu gândul la el. Și am simțit cu bucurie cum notele se înțeleg cu clapele, orchestra cu dirijorul, pianul cu cornul și fagotul la fel cum sufletul lui deschis se înțelegea cu o zi ploioasă de luni.

Așadar dedic această lucrare genialului meu fiu Vlad.

În premieră, orchestra simfonică locală și digitală EleMele. O căruță de muzicanți virtuali, 16 vioara 1, tot 16 a 2-a, viole, violoncei, contrabași, corn englez în mi bemol, flauți, oboi, fagoți și clarineți. Toți pentru Grieg și Grieg pentru toți.

Enjoy!