Era blondă. Aluneca încet pe panta ce cobora către plajă.  Mă îndreptam spre ea călcând hotărât pe scândura negeluită ce alcătuia un fel de potecă așezată peste nisipul fierbinte. S-a oprit și ridicând ochii mi s-a dezvăluit într-un chip frumos, angelic, curat. Avea niște ochi clari ca marea la un început de septembrie. Nesfârșit de albaștri, imens de mari, tulburător de adânci și de enigmatici. O combinație rară, fără să aibă pe undeva prin lume pereche.

M-am aplecat și în lipsa dorinței de a-i alunga zâmbetul timid, i-am spus că are cei mai frumoși ochi din toată Bulgaria. A râs cu toată gura și mi-a mulțumit cum a știut ea mai bine, în mod clar amuzată de situația spontan creată.

– Blagodarya, thank you!

Râdea cu poftă. Râdea frumos. Buzele roșii, cărnoase și nasul, ambele un pic cam mari îi aduceau un aer hotărât, preocupat și puternic, cumva în contrast cu apelul jucăuș și provocator din privire. Una peste alta o femeie deosebit de atrăgătoare.

Aș fi putut-o plasa lejer  în cadrul fericit al unui triumvirat format din tipurile generale de femei după care bărbații întorc invariabil capul: 1, genul de păpușă cu ochii albaștri, decorativă, inocentă, drăguță dar cam insipidă. Sau 2, genul sex drugs and rock and roll, adică personalitate de foc, pasiune și contur latin, pur și brut, aproape dogoritor. Și tipul 3, prețios și mai greu de întâlnit, fata cuminte, supusă, cea care în fiecare zi te surprinde cu ceva nou. Neștiind decât să și să se dăruiască, natural creată pentru a iubi și a încânta. De asemenea desăvârșită  vizual la fel ca și celelalte, dar în mod evident posesoare în plus a unor calități spirituale de excepție. Dintr-o singură privire am înțeles că ea moștenise tot ceea ce este mai bun de la toate genurile, era un punct înțepat exact în centrul tuturor triunghiurilor de pe harta frumuseților feminine.

Și mi-a zâmbit cu zâmbetul ei cel mai deschis. Un surâs de înger cu aripi din grâu auriu, sau unul oferit de un demon cu buze de foc, o umbră de răcoare, o mare de albastru, o rază albă, o oază de liniște. A îngustat o clipită din ochiul drept și mi-a mai dăruit încă un zâmbet poate și mai larg decât precedentul. Aproape inocent.

Apoi a plecat ochii spre joystick-ul din inox. Apăsând încet cu două dintre degetele ei delicate pe maneta în formă de pară, declanșând o serie de click-uri și bâzâituri electronice destul de seci și de sonore,  scaunul ei cu rotile și-a reluat alunecarea greoaie către plajă.

 Apucand de mânerele scaunului  în încercarea de a ajuta motoarele preluând puțin din efortul făcut de acestea, am întrebat-o cum o cheamă.

– Desislava, dar poți să-mi spui Desi, e mai ușor de ținut minte. Dar să știi că mă descurc foarte bine și singură.

Continua să zâmbească deși o scurtă undă de încruntare a trecut ca un fulger peste sprâncenele ei arcuite a mirare. Ca o părere. Nu a întors capul către mine, poate că nici nu putea să îl întoarcă. Din nou s-a auzit un click sec, o altă apăsare controlată cu pricepere a joystick-ului iar eu am rămas încremenit pe loc, măsurând cu privirea depărtarea ce se crea între mine și scaunul ei electro-mecanic. Am înțeles că nu voia să fie ajutată.

Poteca din scânduri se sfârșea la intrarea în singurul pavilion construit chiar pe plajă. Un simplu cadru din grinzi de lemn,  lucrare ieftină, profană, bătută grăbit în cuie groase, strâmbe și ruginite, totuși acoperită stângaci dar aproape pitoresc cu stuf. Pe unul dintre pereți era atârnat foarte vizibil semnul de handicapat.  Rezervat în acea zi exclusiv pentru ea. Ducând mașinăria la limitele ei fizice, fata hurducăi cu scaunul  peste rosturile scândurilor și reuși să intre într-un final în modestul său spațiu privat.

După câteva minute, a apărut la pavilion o doamnă îmbrăcată foarte colorat, exotic, combinând cu grație nuanțe aprinse ca portocaliul, verdele smarald și roșul sângeriu. Apariție tare, aranjată, machiată puternic, femeie plină de personalitate având unghiile făcute într-un oranj electric și părul roșcat legat cu o bentița groasă, înflorată. O tipă mai în vârstă, dar încă sexy și plină de încredere. Cocoțată pe o pereche de papuci cu talpa din lemn, bătea cu tocurile lungi în podeaua de scândură un ritm știut numai de ea. Pe piciorul stâng avea un tatuaj vertical trasat de la genunchi și până la brățara subțire, plină de zorzoane sclipitoare atârnată de gleznă. Probabil mama hippy a Desiei.

Primul lucru pe care l-a întreprins a fost ascunderea semnului cu omulețul în scaun cu rotile sub o fâșie subțire de stuf. Apoi a blocat roțile căruțului cu două pietre zdravene și cu asta basta. Și-a scos rochița transparentă, lăsând la vedere o multitudine de inele, mărgele, cercei, lanțuri și o piele armonios aramită sub soarele verii ce tocmai se sfârșea. Trântită pe un prosop imprimat  cu un curcubeu, a deschis un Paris Match pe care îl răsfoia lejer din spatele unor ochelari Polaroid retro. Și-a văzut liniștită de plajă la zece metri de pavilionul unde fiica ei aducea lumină mării cu cel mai seren și sincer surâs din lume.

Fata cu părul de aur a stat și a privit și a zâmbit nemișcată spre mare un lung șir de ore, până târziu în seară, zăbovind minute bune trecute după ce soarele obosit de ziua lungă a coborât discret în spatele falezei din pământ uscat. Mama ei în tot acest timp a trecut pe la pavilion doar de vreo două, trei ori. Să o ungă cu cremă, să îi potolească setea oferindu-i să bea apă dintr-o sticlă specială, un fel de biberon, odată doar pentru a o săruta pe frunte. Vizite voit scurtate și rărite la maximum posibil.

Doar pentru ca Desi să-i zâmbească mării cu ochii ei imenși și albaștri. Netulburată. Singură. Nemișcată. Într-o tăcere deplină, deranjată doar de murmurul valurilor. O zi întreagă în care pavilionul dispăruse în neantul uitării, luând odată cu el și tabla veche cu  omulețul desenat handicapat în alb medicinal pe fundal bleumarin. Dispăruse și mama hipiotă, evaporată în eter și ea, lăsată să cadă ca un pastel de culori împrăștiate peste zece metri de nisip auriu.

Se mistuiseră și plaja și joystick-ul și roțile mici blocate între bolovanii albi de calcar. În acea zi, acolo era numai ea, Desi și ochii ei minunați. Și zâmbetul ei. Și marea ei. Doar a ei.