Păi mă gândeam la titlu, cum să-i spun? Bere artizanală, EleMele Brewery, De la orz la bere, Bere de casă ca la Bucureștii Noi, bullshit, i-am zis „Bere din Orzoaica magică”, adică Keine Inspiraționen cu tot cu cacofonia româno-germană.

Acum să tot fi fost într-o seară de luni, pe la începutul lui Iunie, când m-am aruncat scârbit în pat, să dorm de foame și de sete. În eterna nefericita și nereușita mea cură de slăbire, mi-am tras un obicei nou, lunea miercurea și vinerea să țin post. Lunea e cel mai nasol. Ei bine în acea insipidă zi de luni, foamea nu m-a lovit atât de tare, în schimb mi-era o sete veche, stimabile. Atât de veche încât și uitasem de când mi se uscase gâtul, de când buzele îmi ardeau, amigdalele mi se atrofiaseră, iar limba n-o mai aveam, simțeam cum o persoană ticăloasă îmi dădea cu șmirghel pe esofag. În stomac seceta pârjolise culturile de bifidus. Sete mare.

Frigiderul plin de bere. La televizor meci. Alune în cămară. Dar dezlegare la beut ioc. Sictir stimabile, tortură pură. Vine o reclamă la Carlsberg. Niște idioți întinși pe niște șezlonguri idioate, pe o plajă idioată, desfăceau la umbra unor frizuri idioate,  sticle de bere pe care le întindeau unor tipe idioate, dar bune de tot. Probably the best beer in the…  FUCK!!!  Mi-e sete! Dau pe Discovery, emisiunea, „How it’s made” episodul: GERMAN BEER!! No way, mă trezesc din leșin, cu ultimele puteri întind mâna spre telecomanda și nimeresc pe Paprika: Gordon Ramsey – friptură de vită în sos de BERE! Bey, ăștia au înebunit? Au ceva cu mine? Dau pe Star Trek, episodul în care căpitanul Kirk se cinstește Spock, amândoi călare pe o navetă full de sticle pline cu vestita BERE Romulană. NUUUUUUU! Nu mai pot! Opresc TV-ul, verific dacă în frigider berea este tot acolo și tot rece, mă târăsc pe scări spre dormitor și așa cum v-am spus mă arunc scârbit în pat.

Când să mă ia somnul aud în camera lui fii-miu un zgomot familiar, Fâtzzzz!  El student, învăța pentru examen, desfăcea și el o bere sărăcuțul…

A doua zi m-am șutit spre piață să cumpăr lapte. Marți este ziua în care tanti Doina vine cu laptele. Tanti Doina nu venise, era la un parastas. Însă m-am întors cu 4 kilograme de orzoaică. Se leagă cu titlul până la urmă vedeți? Orzoaica magică. Și cu două plicuri cu ceai de hamei. Și cu o canistră cu apă de la cișmeaua veche din piață. Alcalină cică, ia lumea la bidon să o bea la masă. De m-a și luat un amic la mishteaux când m-a văzut,  citez: ”Coane, te-ai băbit de tot fratele meu! Ai ajuns ca pensionarii ăia periculos de chitroși care nici pe apă nu vor să dea banu”. Eu aveam altă treabă cu orzoaica și cu apa.

Apă, malț din orz, hamei. Eu aveam setea mea, una mare. Sete de apă, de malț din orz și de hamei. Și uite ce a ieșit din acea sete și din Orzoaica magică. Poate că cel mai frumos proiect la care am lucrat!

Enjoy,