Ați observat că sunt anumiți oameni cu care nu ai nici o chestie în afară de faptul că îți vine să-i strângi de gât. Nu i-ai văzut niciodată, poate că nici nu-i vei vedea vreodată, poate stau cu spatele la tine, sunt undeva în mulțime, în trafic, știi că există, le simți energia negativă, te enervează ceafa lor, mirosul, poziția, sunetul claxonului. Eu m-aș lipsi fără nici o remușcare de posesorii de Audi de exemplu. Nu am absolut nimic împotriva renumitei mărci germane, dar pe propietarii de Audi i-aș vrea cât mai departe de mine. Undeva pe altă planetă, într-un univers paralel, departe. Poate o să vă expun motivele într-o zi, pe scurt aș putea spune că ține de caracter. Dar nu este subiectul articolului de față, aici vorbim despre fluieratul la telefon. Ia dați un click pe melodia de mai jos, ține doar 2 secunde:

Sună cunoscut nu? V-a terorizat și pe voi probabil. Ei bine, pe ăștia care au acel ringtone pe telefon i-aș executa pe toți fără nici o remușcare. Probabil sunteți de acord că fac umbră pământului de pomană. Și-au luat Samsung, au dat sonorul la maxim, au ales soneria cu pricina și au ieșit pe strasse. Sau la teatru. Sau la cinema. Fraților, vă jur că nu au nici o limită, când le sună telefonul li se citește mândria pe chip. Îl lasă de obicei să sune obsesiv de mai mult de cinci ori. Să audă lumea că au smartphone de lux.

Mai astă vară urmăream siderat Freak Show-ul lui Florin Piersic JR. La teatrul Godot. Actorul în plină creație artistică, intra în scena de final transmițând valuri de emoții, așa cum numai marii actori o știu s-o facă. Sala simțea din plin hipnotizantele trăiri ale trupului și sufletului maestrului într-o liniște deplină.

Țârrrrrrr!!!! Fluieratul de mai sus. Țârrrrrrr!!!! Telefonul uneia care abia încăpea în scaun urla din toate difuzoarele. Până să-și miște fundul mare cât un portbagaj de Audi Q7 și să scoată telefonul din blugii mulați, a sunat de vreo 7 ori.  S-a ales praful, Piersic, transfigurat de durere își cere scuze și se cară la ale lui. L-a scos din minți și nu a mai terminat piesa. Nici eu. Matahala însă n-avea nici o treabă, învârtea furculița într-o farfurie cu paste bolognese.

La cinema, aștept ani de zile să vină Star Wars-ul nou și stupoare: Țârrrrrrr!!!! Fluieratul de mai sus. În mijlocul filmului. La magazin: Țârrrrrrr!!!! Fluieratul de mai sus. La ANAF, îmi plăteam taxele: Țârrrrrrr!!!! Fluieratul de mai sus. Vorbește funcționarul la telefon vreo 10 minute cu mine în fața lui. La bancă: Țârrrrrrr!!!! La biserică, aprindeam o lumânare: Țârrrrrrr!!!! La festivalul de jazz: Țârrrrrrr!!!!

Oameni buni, eu i-aș trimite pe toți la dracu’. Și l-aș cinsti pe Scaraoschi să le pună melodia asta la volum maxim o eternitate. Cât îi brezează la foc mic să le fluiere în creieri fără nici o pauză. Forever!

Și de bine ce mă enervează,  m-am apucat să compun o piesă pornind de la fluieratul respectiv. Zic să fie tortura completă. A ieșit mishteaux, sună funky. E o piesă care culmea… îmi place. În clip apar niște ființe pe care eu le iubesc, locuiesc undeva prin preajmă și le văd în fiecare zi. Fluieră și ele cum pot, dar nu sunt nesimțite, sunt niște drăguțe. Le-am dat slăninuță afumată că eu sunt la dietă 🙂

Enjoy!