Nu am secțiune de rețete, poate voi deschide una micuță. Dar până atunci…
Făină de grâu dur, ou și apă, faci un aluat potrivit de tare.
Tai pătrățele mai mici pentru tortelini… sau mai mari pentru torteloni, știți voi italieni sunt cu „one” când vine vorba de ceva mare 🙂
Umpli pătrățelele cu brânză de toate felurile, gorgonzola, telemea, mai de capră, mai de oaie sau mai de cașcaval. Rulezi cu grijă, nu te speria, dacă nu ies, mai bine te lași de bucătărit. Sau te reculegi, zici un porco zio și data viitoare o să meargă.
Fierbi pastele în apă cu sare, cam un sfert de ceas.
Faci un bechamel, sau un besciamella ori un beșamel, îl alegi pe care îți place! Adică unt lapte și făină prăjite în tigaie. Asezonezi cu brânză veche, grana padano, parmezan, sau orice cașcaval uscat bine dacă l-ai uitat în frigider.
Amesteci pastele fierte cu besciamella, pui cu generozitate în farfurie, iar mai arunci o mână largă de parmezan, niște piper, poate puțin oregano, un pahar de vino rossp sec și înfuleci totul cât mai repede.
Observații: Dacă nu ai vin rosso, să nu cumva să pui vin bianco cum am făcut eu în clip. Du-te mai bine și fă rost de o sticlă de rubiniu. Glumesc, a mers și cu alb 🙂
Enjoy!
Leave a Reply