Uite care este treaba, blogul meu se zbate într-o dezordine generală. O devălmășie în care nu se pot delimita una de cealaltă muzica modernă de cea clasică, lemnul de jazz, bicicleta de modernă, mobila de lampă și lampa de clasică. Stau și scriu câte o schiță mică la o muzică mare. Sau o muzică mică la un proiect mare, ori câte o poezie mică dedicată unei femei mari. De fapt nu unei, ci doar uneia care de altfel nu este deloc mare, este slabă și delicată, doar  delicatețea ei este  mare. Și sufletul și frumusețea-i atât de tulburătoare.

Stop, că o iau pe arătură din nou.

Așa, deci am muzică la secțiunea proiecte și bineînțeles proiecte la secțiunea muzică. Proză scurtă la capitolul lemn, poezii pedalând voioase pe biciclete și pitici mici călare pe creier. Oare câți pitici pe creier avea Hitler? Sau  Michael Jackson? Eminescu… Kim Jong-Um… Dar tu, persoană rătăcită pe aici, în colțul acesta de blog irațional, captiv într-un w.w.w.  rece și sec, tu câți ai? Ia pune-te pe numărat! Eu nu am decât unul, îl cunosc foarte bine și nu pot să-l sufăr.  De fapt el scrie acum, eu nu pot decât să apăs pe tastatură, sunt pe post de executant umil. Rar al naibii de pitic rău, iar o iau pe lângă brazdă…

Să revin,

Ziceam că dacă stai cu o carte de Murakami în mână și cu căștile pe urechi ascultând o sonata de Paganini sau o manea de Florin Salam, totul este armonic, relaxant și profund educativ. Doar că poți să îl ignori la un moment dat ori pe Murakami, ori pe Salam, ori telefonul care sună disperat, sau pe maestrul Paganini cu sonata lui. Așa și eu, prea le amestec, una cu alta, seci cu demiseci, poezii cu muzici, litere cu pauze de optimi.

Revin într-un moment,

Era vorba aici doar despre muzică, ceea ce am scris mai sus nu are nici o consistență și nici vreo valoare intrinsecă, artistică sau de altă natură. Poate doar dacă e moartă. Natura. Dar de pictat nu cred că ar fi cazul să mă apuc, sunt antitalent. Aveam câteva piese pe care le-am înregistrat și nu-și găseau locul pe blog. Așa că am organizat totul pentru a le posta separat, la secțiunea muzică. Fără alte bazaconii. Fără texte sau cuvinte alambicate, fără nimic extrinsec.

Extrinsec? da, da, simțind o dorință puternică în a-l folosi deși habar n-aveam ce înseamnă, căutam în dex semificația la intrinsec și l-am găsit în opoziție consistentă cu extrinsecul. L-am inserat și pe el, că prea era neglijat și pe deasupra sună și foarte bine.

Să revin din nou la muzică:

1. Piesa din Good Bye Lenin! Bun film, trebuie văzut. Compozitor Yann Tiersen.

2. Piesa din The Lord of the Rings. Mai trebuie văzut încă odată. Howard Shore.  Un pic aranjată.

3. Piesă compusă de Schubert pentru pian și voce, este o serenadă. Transcrisă pentru pian  de Frantz Liszt.

Cam atât, cum am promis, doar muzică! Și totuși nu înțeleg ce treabă au Shubert și Yann Tiersen să fie așezați lângă Howard Shore. Oare ce spune iubita lui Kim Jong Um după o partidă sănătoasă de sex cu falnicul dictator?

Taci pitic, taci!

Good bye Lenin!