Uite că pe asta nu știu la ce categorie s-o încadrez. Nu e muzică, nu e de lemn, nu are două roți și nici de scris n-a fost să fie. Nu că n-ar fi nimic de scris despre ea, dar m-am amețit și poate să se lase cu litere strâmbe. Nici recenzie nu e că nu mă pricep la vinuri, știu doar să le beau cu sete.

Chestia e că alergând pe aleile din parcul palatului Mogoșoaia zicând că a fost o zi de rahat, am dat de doi tipi mișto care vindeau la două tarabe mișto.  Unul mi-a făcut un espresso ca la mama lui și mi-a făcut teoria esspreso-ului bine făcut, iar celălalt mi-a vândut un vin bun și mi-a ținut o prelegere despre vinul bine făcut.

Mișto oamenii, rare licorile, valabil și invers, comori care așteptau să fie găsite, ce duc la locuri care așteaptă să fie vizitate. Vinul era de la cramele Boțârcani de pe lângă Topoloveni. Poate că  voi ajunge acolo cât de curând, musai cu portbagajul gol, găsesc crama și îl încarc. Cred că ar merge  un pahar de Fetească la o felie de pâine neagra unsă cu magiun, de Topoloveni.

Video? Nu are nici un sens,  l-am pus  aici doar pentru că l-am filmat.  Nici rîndurile scrise nu au nici un sens. Poate doar Feteasca a avut direcția ei, a așteptat 17 ani în sticlă ca să sfârșească glorios în pahar chiar astăzi.  Atunci pentru ea sunt rândurile de mai sus, ea a vorbit, eu doar am scris.