bass

Mai ieri alaltăieri am avut un vis ciudat, se făcea că eram pus în fața la două sicrie în care erau închiși ermetic doi bași. Fiecare condamnat întru eternitate să se zbata pentru a ieși din sicriul lui. Cel din stânga lovea bezmetic în pereții din Pal ieftin, urla ca nebunul, se auzea de parcă vibrațiile sunetului veneau dintr-o oală mare și adâncă, cam cât prăpastia de la Posada într-o zi mohorâtă cu ceață. Al doilea împreună cu primul, într-un balans și o sincronizare perfectă urla dinspre dreapta, din oala lui.

Am încercat din răsputeri să eliberez bașii din închisoarea lor, îmi era și milă dar și poftă de ei, într-un final am renunțat, fiind agățat pe o margine de coșmar, posibilitățile mele erau destul de limitate. Tocat ritmic de o stereofonie sinistră care mi-a murat creierii, m-am trezit rupt de oboseală după un somn lung cam de vreo opt ore.

Am zis: Destul! să eliberăm bașii, să iasă la lumină, la aer și să mă lovească cu toată puterea lor măsurată în zeci și sute de wați. Zis și făcut, un nou proiect de pus în practică, înlocuirea vechilor boxe din Pal pe care le aveam pe terasă cu unele noi nouțe, do it yourself, dar din lemn de pin și cu o deschidere generoasă pentru bașii închiși ani de zile sub difuzor, boxe deschise cu bass reflex.

Difuzoarele, niște Kenwood-uri auto de 150w, mai vechi dar care sună încă foarte bine le-am păstrat, am cumpărat de la Leroy Merlin două plăci din lemn de pin, mi le-a tăiat la dimensiunile potrivite o super tipă de la raionul de lemn, pentru tuburile de bass reflex am folosit conductă de scurgere din PVC de 32, aveam prin garaj. Aveam și ceva burete dens pentru fonoizolare. Am mai cumpărat doar o freză de 32, niște burghie și cam atât. Nu am folosit șuruburi decât la montarea difuzoarelor, în rest doar aracet și popi de lemn. Orificiile de bass reflex le-am decorat cu inele din alamă pentru draperii. Toată lucrarea a fost undeva sub 100 RON și peste o zi de muncă.

Colorate cu vopsea Oskar pe bază de apă, un soi de turcoaz venit din mariajul unui soi de albastru cu un fel de galben și protejate cu lac mat Dyo, decorate cu un design discret și cu inspirație de fiul meu Vlad,  se asortează la culoare și model cu felinarele și cu restul de mobilier de pe terasă. Sună excelent, plin, clar, acoperă toate frecvențele, arată bestial, iar bașii zburdă liberi prin toată grădina.

Atenție, în clip, mai ales spre final se pot auzi cuvinte total nepotrivite persoanelor sub 18 ani sau celor mai pudice, se poate auzi pe fundal și o noctună de Chopin înregistrată la pianul meu Stingl. Cel mai bine ar fi să evitați finalul, adică Making of-ul. O mai iau razna uneori 🙂

Auguri…