București 20.05.2016

Le ochisem când ieșisem la cules de plante medicinale la Mogoșoaia. Fuseseră folosite probabil ca suport la o poartă sau barieră, părăsite într-un loc uitat de timp le-am săltat în portbagaj și au ajuns rapid pline cu flori în grădină.

Cel mai greu a fost să le tai, nu-mi plac drujbele așa că am dat la fierăstrău până când am căzut lat în iarbă, în rest… tot tortură fizică, aveam o freză de 30mm cu care am dat găuri în traverse, pământ proaspăt și bun de la pădurea Baneasa și răsaduri de căpșuni și flori, câteva din producția proprie, câteva cumpărate.

Mai aveam aruncate într-un colț patru bucăți de țeavă rectangulară de oțel pe care le-am înfipt în gardul din BCA și niște vopsea Oscar pe bază de apă. Aici este discutabil, mai bine le lăsam așa cum erau 🙂

O să revin cu imagini după ce mai cresc răsadurile.