poster

04 mai 2016

O piesă pierdută și regăsită, ghinion pur și un ulterior noroc chior. Am prostul obicei să-mi  înregistrez ideile pe telefon, dar puține mai ajung să-și reclame  în vreun fel status-ul de compoziție. Datele se șterg din lipsă de gigabiți liberi, se formatează, câteodată mai vine o canalie de virus și rade tot din telefon, sau  un de nedorit „factory reset ori dau check-in la recycle bin, adică ajung triste gunoaie.

Cu Vlack  nu a fost chiar așa, într-o seară, cu vreo două luni în urmă, inspirat fiind de efectul unui pahar bun dintr-o palincă de Săpânța, ciuruiam aiurea clapele fară vreo țintă anume, însă Vlad, fiul meu a intuit un potențial și a înregistrat încercarea pe telefonul lui. Mi-a tras fișierul în calculator pe desktop, să sară în ochi, numai că eu am făcut curățenie și dus a fost… La fel și telefonul, vândut pe OLX la reducere, curățat bine de amprente, date și parole. Și de idei.

Acum câteva zile ma întrebă  însă Vlad dacă am lucrat la piesa nouă. Canci, șoc, cu rușine mi-am declarat ignoranța și lăsând ochii în jos am recunoscut că am pierdut-o. Ei bine fii-miu, păstrase din fericire o copie a viitoarei compoziții  într-o margine de hard-disk, mi-a pasat-o din nou dar nu pe desktop, unde știe că nu-mi place să văd aglomerație, ci la secțiunea proiecte. Ok, nu înainte să-mi spună că tot de pomană mi-o mai dă odata și nu o să se aleagă nimic din asta.

WRONG!

Din respect pentru gestul lui și pentru că știu că iubește imens muzica am lucrat ceva mai mult la piesă și ceva mai puțin la nume, e evident, i-o dedic, el se îmbracă în negru mereu, Vlad cel Black, Vlack.

Enjoy…

Și variantele audio:

Cu orchestrație, oboi, flaut, harpă și câteva coarde obosite…

Și fără: