doctorP

 

 

Suntem de acord cu toții că lunea este o zi de rahat, o mahmureală micuță după un sfârșit de săptămână la club, traficul din rush hour în drumul către serviciu, pozele și check-in-urile amicilor de peste weekend, una peste alta o stare de rahat. Alaltăieri era o zi de luni în general nasoală din start, dar atunci mai mult ca niciodată, mohorâtă, umedă și lungă cât o zi de post, aici e pe bune, lunea și joia țin post negru, ok ați prins ideea “Why is Monday so far from Friday, and Friday so near to Monday?”. Luni  08 februarie 2016 am ajuns la Doctor P, am intrat ca tot omu într-o costumație sport lejeră, cu adidașii în picioare, veneam de la o tură de jogging prin Herăstrău, la ieșire eram tot eu,  acoperit de haine ușoare și comode, în spatele  ochelarilor de soare de care nu mă despart neam, însă fără adidași stimabililor, rămăseseră în cabinet, mi-i furase Doctor P.

Prin 2008 în iulie la revenirea dintr-o vacanță ultra all inclusive unde reușisem să le fac pagubă turcilor cu vreo cinci kilograme de slănină pe care o așezasem temeinic în jurul taliei aveam aproape 120 kg, mai exact 118,5 că mi-am notat, vă jur că abia mă mișcam, eram un munte de grăsime care nu putea nici să urce scările până la etaj. Cu biroul la mai puțin de un km de casă  și un butic la colțul străzii, la ambele ajungeam numai cu mașina, pe jos nu eram în stare să merg  nici 100 metri, n-aveam plămâni, nici inimă și nici ficați, doar 40 de kg în plus și două pachete de țigări pe zi. În fiecare zi.

M-am apucat de cura de slăbire, probabil episodul al zecelea, sau al douăzecilea nu contează, am mai început încă una, de această dată ceva mai serios, în patru luni am dat jos 20 kg, astfel că în noiembrie aveam suta iar la sfîrșitul anului am tras linie pe la 101 kg. Nu aș fi reușit să mă țin de plan dacă Danette nu ar fi fost trup și suflet lângă mine, am făcut foamea împreună și tot ea m-a ajutat cu sportul. Îmi luasem o cursieră englezească Raleigh și începusem să dau la pedale ușor ușor, câte 10-15 km pe zi, mai mult nu mă duceau picioarele. Ne-am apucat și de alergare, la început câteva sute de metri, spre sfârșitul anului am reușit o plimbare de 6 km în Herăstrău, o adevărată victorie.

În 2009 am continuat cu dieta, am încheiat anul la 96 kg și în jur de 3200 km făcuți pe două roți, inclusiv o tură până la Russe și înapoi, 175km într-o singură zi. Pe bicicletă fraților! În urmă cu un an nu puteam nici să mă urc în șa, reușisem între timp prima tură completă de Herăstrău în alergare. Obiectivul de minus 30kg pe care îl aveam stabilit încă de la început l-am atins în 22 de luni, pe 27 aprilie 2010 aveam 88.4 kg. Cum am reușit? O rețetă simplă de tot, nu tu zahăr, nu sare, pâine, ulei sau carne roșie, liber în schimb la iaurt, aripi de curcan la grătar, mult sport și un jurnal zilnic pe care de fapt îl completez și în prezent. În 2010 am învârtit la pedale ceva mai mult de 3600 km, în definitiv nu e foarte mult cam ca de aici pâna la Zurich și retur, am completat cu câteva sute de km de alergare și câteva zeci de ore de ping-pong.

Pe 2011 l-am alergat vreo 400 de km  până la 91 de kilograme, l-am biciclat ceva mai mult de 4000 km, inclusiv o cursă epică de 150 de km pe Transfăgărășan, de la Curtea de Argeș la gara Cârțișoara prin bezna din tunelul din vârf. Am început P90x,  un program de fitness genial conceput de Tony Horton,  adică trei zile de ridicări, flotări, abdomene și tracțiuni și câte una de yoga, plyo, stretching și kempo în fiecare săptămînă timp de 90 de zile. Cardio, rush, ritm, insanity, sport dus până la extrem.

Am terminat P90x de două ori în 2012, astea au fost ceva mai mult de 200 de ore de fitness, am uns lanțul și pinioanele cam 3600 km, am amețit înconjurând parcul în jur de 900 de km, ca să nu mai vorbim de ping-poange, ski, rummy, pescuit, șah sau chiar și de trotinetă. Una peste alta sport, sport și iar sport, un pic de iaurt și câteva pene de curcan mai puțin pe lume m-au dus la 86 kg, la al doilea Transfăgărășan și la prima înțepătură în genunchiul stâng, chiar sus în vârf pe creasta de deasupra lacului, unde te ucide mirosul de tocăniță de berbec și setea de o bere rece.

Am strâns din dinți și în 2013 am adunat în șa mai bine de 5000 de km, 160 dintre ei urcați pe Transalpina de la Novaci prin Rânca și până la Obârșia Lotrului. Ignorând durerea nu foarte supărătoare din rotulă am continuat cu cantități apreciabile de jogging, yoga kempo și restul de antrenamente, a fost dealtfel un an foarte bun.Pentru prima dată în ani de zile am fost la control, sănătate de fier, analizele în parametri optimi, inima își pierduse stratul gros de grăsime și bătea la un puls de 55/minut, enervant de calm deși doctorița care îmi mângâia electrozii înjurând că nu dădusem jos părul de pe piept era demnă de a fi model pe coperta Playboy.

Următorii ani au fost ceva mai grei, până în 2015 am mai terminat cu greu un Russe în 2014 și un Transbucegi în 2015, am scăzut la turele de alergare și zilele de fitness și am plusat la loc cu câteva dintre kilogramele pierdute. Genunchiul stâng ducea din ce în ce mai greu la capăt travaliul la care era supus, durerile fiind mai de durată am trecut pe remedii diverse, de la perioade de repaus la creme și geluri care mai de care mai sofisticate dar de pomană, nici un rezultat palpabil.

Cum vă spuneam, alaltăieri după o tură de park și o oră de plyo cu Tony Horton, adică numai genuflexiuni sărituri și fandări, am intrat în cabinetul pe a cărui ușă scria Doctor P. Specialist în medicină sportivă, un maestru recunoscut în problemele genunchiului și în același timp o persoană extrem de simpatică, foarte atentă și răbdătoare în practicarea meseriei. Extrem de direct dar cu blândețe mi-a luat adidașii și i-a agățat într-un cui special poziționat chiar lângă ecranul ecografului.

– Nu mai ai nevoie de ei, în afară de un menisc ciupit dar operabil ai Condromalacie rotuliană de gradul patru la piciorul stâng, adică mai pe românește cartilajul dintre rotulă și femur s-a franjurat și este uzat până la dispariție. Se notează de la gradul unu care este cel mai ușor și până la patru pe care-l ai tu și unde se agață adidașii în cui, fără să existe un tratament de refacere. Știi engleză să-ți arăt cum stă treaba?

Natural că știu, a adus Doctor P un tratat gros și frumos ilustrat în care era reprezentat extrem de explicit și tehnic mecanismul minunat care este în genunchi. Care funcționează perfect până se duce dracului, în cazul meu s-a dus naibii pentru două luni de repaus total și apoi dacă e bine, sporturi ușoare în cantitate limitată. Simt că mă apucă nervii, am de urmat o tentativă a unui tratament intens de ameliorare astea două luni după care una de întreținere pentru toată viața. Bullshit, nu am mai luat medicamente de mai bine de opt ani, am halit tone de iaurt și de salate acre, am tocit tălpile unui sac de adidași doar pentru ca ultima pereche s-o pun la păstrare într-un cui ruginit din depozitul doctorului P?

Nici cu traiul eco și sportiv nu e bine,  mama lor de aripioare de curcan ungurești, de bere fără alcool și de țigară electronică, surogate ticăloase fără nici un gust, acum două zile terminam unul din cele mai dure antrenamente pentru picioare  iar astăzi coboram cu greu scările de la IKEA. Trecut pe antiimflamatoare, colagenuri, glucozamide și acizi hyaluronici mă gândesc că viața nu este totuși atât de nașpa, va fi o ocazie bună de a găsi sporturi noi pe care să le practic, o să am timp mai mult de studiu la pian unde apropo’…folosesc din fericire doar pedala din dreapta, voi scoate aripioarele și trec în meniu pe lîngă iaurt peștele că e mai bun la articulații și o să mai dau vreo zece kilograme jos ca să mai eliberez din apăsarea pe genunchi.

Am încins azi-dimineață web-ul după tratamente naturiste, ceaiuri, una-alta, am ochit un cod de reduceri la un magazin de suplimente din UK de unde a venit și comanda la un preț bun  a chimicalelor de care aminteam mai sus, dar cu purități și în doze mult mai mari în raport cu ceea ce se găsește în România, o să mă apuc prieteni de exerciții intense pentru întărirea cvadricepșilor și ale ligamentelor. Azi am ras o farfurie cu medalioane de rechin, mai pe seară face Danette o fiertură super de coada calului, mare  noroc că am o soție care mă iubește și o mașină automată la care nu trebuie să apăs pe ambreiaj. Nu mă las nici de-al dracului, peste două luni îmi recuperez adidașii furați de Dr.P chiar dacă voi fi nevoit să reclam furtul la poliție.

Mă numesc Mugur George Anghelache și sunt dependent… de sport! La vară o să vă trimit poze de la Bâlea Lac, Rânca și de pe Vf. Omu dacă s-o ajunge pe bicicleta până acolo dacă nu, măcar de la Piatra Arsă, de la Russe sau de la Năvodari după un jogging din Constanța.

Auguri,