fur elise2

L’dvig privea gânditor spre instrumentele de bord. Lumina odihnitoare emanată de acestea dezvăluia un chip dominat de ochii negri adânci și pătrunzători, desăvârșiți de sprâncene bogate, conturate puternic într-o expresie de perpetuă încruntare.  În ansamblu o față preocupată și intensă, o forță izvorâtă din nasul acvilin destul de generos, de la gropița din bărbie, dar mai ales de la părul rebel, lung și plin de bucle, la origine negru dar înspicat prematur cu șuvițe sure.

 

Se uita la display-ul care afișa cronometrul cu timpul rămas pâna la sosiriea  la destinație. După o călătorie plictisitoare și  interminabilă, timer-ul  scăzuse la doar o k’in, adică aproape o zi, avea vreme să tragă un pui de somn și să verifice nava după saltul de revenire în timpul universal.

Din nefericire aflase pe pielea lui ce înseamnă să te joci cu regulile de navigație. În urmă cu numai doi winali, cât crucișătorul său spațial își umplea rezervoarele la o stație orbitală de alimentare uitată în acel colț de lume tocmai pe inelul exterior al constelației Tzab’ek, la cafeneaua de la capătul pistei stinsese cu doi piloți de cargo câteva sticle cu Balché  de contrabandă, la care barmanul nu putea să garanteze calitatea. Din vorbă în vorbă, cei doi navigatori târșâiți o viață pe rutele transportatorilor de cursă lungă au fost puși la curent cu destinația lui L’dvig respectiv sistemul stelei Ilhuícatl-Tonatiuh.

-Ascultă L’dvig, spuse Z’en, un individ cu alură de dur probabil pilotul principal, acum vreo două curse am tras cu urechea la o discuție dintre doi colegi, transportau minereu cu o vechitură de cargobot, se întorceau de la portalul care comunică cu zona noastră, am notat coordonatele unei rute noi, ar putea să-ți scurteze călătoria la jumătate, dacă vrei pot să ți le transfer pe data-pad.

L’dvig era numai ochi și urechi. Așa un cadou frumos?

-Prietene rămân recunoscător, fă-mi plăcerea și acceptă să mai fac cinste cu încă un rând!

Si rând după rând petrecerea a continuat pînă când navele erau alimentate și gata de plecare. Amețit de alcool, la intrarea în portal L’dvig a introdus în computerul de navigație coordonatele primite de la noul său amic, cele trei înșiruiri de cifre corespunzătoare locației spațiale au fost interpretate corect de transcoderul de voce al navei sale, în schimb datele referitoare la raportul de comprimare al timpului din raportul spațiu/timp au ajuns în calculator denaturate. Ca rezultat al combinației dintre aburii de  Balché  și pilotarea unui crucișător spațial,  L’dvig a ajuns la destinația corectă în ceea ce privește așezarea în plan fizic al punctului terminus din călătoria sa, dar cu o diferență temporală de 4000  winali. Sau, așa cum studiase din materialele puse la dispoziție de Consiliul celor treisprezece Creatori, cu 226 de ani înainte de prezent în timpul celor de acolo. O mică eroare cauzată de o nevinovată greșeală de punctuație a dus la intrarea în portal la o viteză cu câteva procente mai mică, plierea spațiului în timp s-a produs mai lent cu cîteva milisecunde. O ecuație fizică pe care L’dvig nu avea nici un chef s-o mai verifice ar fi spus că deși saltul a durat doar un moment, a ajuns la destinație cu exact 226 de ani mai târziu. O încercare de corecție sau de revenire în locul și momentul plecării ar fi inutilă, în lipsa unor coordonate calculate în prealabil de cealaltă parte a portalului, culoarul de zbor ar putea să-l arunce în cine știe ce colț de univers sau într-o eră eronată.

Misiunea lui aici era una de cercetare, Consiliul Creatorilor solicitase o analiză aprofundată al  nivelului cultural deținut de populația planetei  Terra. Totul pornise de la intersectarea dintre o sondă spațială străină  și o navă de transport pe unul dintre  traseele  comerciale principale. Obiectul străin care fusese dus la departamenul de decodificare al ministerului de apărare, s-a dovedit a fi  lipsit de armament, fiind mai degrabă purtătorul unui mesaj de pace. Pe Voyager, numele decodificat al astronavei,   au fost găsite două discuri aurii cu mesaje publicitare de pe Pamânt – planeta de origine a navei, imagini, diagrame și materiale științifice din cele mai varii domenii. Ceea ce a influențat în cea mai mare măsură trimiterea unei expediții de recunoaștere a fost descoperirea noului  fenomen denumit muzică, greu de explicat, un soi de vibrații sonore complexe de natură complet neobișnuită, decriptarea celor două discuri a dus la descoperirea unei selecții consistente de fișiere muzicale. Odată cu prezentarea către publicul larg a materialelor audio extrase de pe Voyager s-a constatat  apariția unei fluctuații în echilibrul algoritmului DEEP,  baza sistemului social existent pe planeta lui L’dvig. DEEP, respectiv „Dezvoltare-  Evoluție- Eficiență- Planificare” este conceptul introdus de către Creatori cu aproximativ 3000 de ani în urmă, o teorie a cărei aplicare a dus la creșterea și impunerea civilizației noastre ca jucător dominant în zona galactică unde ne aflăm.

Modelul social propus a fost cel de eliminare  a factorilor care generază  perturbarea  dezvoltării și eficiența în muncă, primele pe lista de legi au fost eliminarea sentimentelor, diminuarea până la absolut a dorințelor sau obiectivelor  individuale însoțite de interzicerea religiilor și a tradițiilor locale.  S-a continuat cu renunțarea treptată a predării artelor în procesul educațional lucru care a dus la dispariția altui fenomen dăunător, distracția și spectacolele. Totul a devenit mult mai natural în urma abolirii căsătoriei, o programare eficienta atât a relațiilor sexuale din cadrul concubinajului cât și cea a creșterii unui număr riguros delimitat de copii în centre specializate. Acest procedeu a impus reducerea vârstei legale pentru a intra în câmpul muncii și  a condus dezvoltarea într-o singură direcție, productivitate și eficiență.

Obiectivul  principal al acestui proces a fost atins abia recent și anume atrofierea până la dispariție a celor două amigdale situate în centrul lobilor temporali ai creierului. Responsabile cu gestiunea centrilor decizionali și reacțiile de tip emoțional, acestea aduceau cele mai mari prejudicii în aplicarea programului DEEP. Ulterior anunțului  difuzat pe plan global priviind acest succes răsunător, următorul pas a fost intervenția firească a Consiliului în programarea eficientă a duratei vieții ca individ. Dacă elemente destructive ca decizia asupra numărului de copii sau a datei de concepere a lor fuseseră înlăturate, incertitudinile generate de longevitatea  nedefinită cu exactitate erau ultimele obstacole  în calea trecerii societății  la planul superior, aderarea totala și necondiționată la DEEP. Odată risipită ceața care împiedica evoluția eficientă, relațiile sociale au revenit pe drumul cel bun, au rămas limitate strict la interacțuni pe marginea raporturilor de muncă, nimic inutil, nimic în plus, totul programat și planificat în spiritul eficienței conforme cu doctrina DEEP.

Ei bine, imediat în urma diseminării probelor audio de pe Voyager, productivitatea a scăzut pentru prima dată după sute de ani de creștere constantă, fenomenul muzical a dus la apariția unor  activități neuronale în centrii nervoși inactivi ai amigdalelor cerebrale de mult atrofiate. Cei mai mulți cetățeni s-au prezentat la medic cu anumite senzații stranii, simptome greu de diagnosticat. Deși inițial au crezut că este vorba de un virus, grupul de cercetători delegați de Consiliu pentru investigarea bolii a cerut aprobare  pentru consultarea arhivelor de stat. Lucru extrem de neobișnuit dar care a adus rezultate, savanții au emis un comunicat oficial prin care au informat autoritățile că afecțiunea era menționată pe lista DEEP la capitolul sentimente interzise, o emoție numită plăcere. La audiția fișierelor străine subiecții participanți în programul de diagnosticare au manifestat apariția unei dependențe puternice cauzată de producerea în exces a dopaminei, un produs de chimie organică secretat în creier și considerat extrem de periculos.

Aceasta a dus la intervenția ministerului galactic de apărare și la chemarea  lui L’dvig pentru a fi trimis la sursa de producție a sunetelor de pe disc. Au hotărât declararea muzicii ca armă de distrugere în masă, sosirea ei pe planetă fiind catalogată o declarație de război venită din partea locuitorilor de pe Terra. Lucrurile au evoluat foarte rapid, un crucișător de război a fost echipat cu arme capabile să distrugă întreaga planetă de la o distanță sigură. Au desemnat un singur soldat pentru a purta acest război, avansul tehnologic eficient al forțelor armate galactice nu justifica trimiterea unui număr mai mare de soldați.

Totuși actiunea armată a fost amânată în urma întrunirii Consiliului celor treisprezece Creatori în sesiune extraordinară. Aceștia au concluzionat că este prematură o acțiune militară. În rezoluția adoptată au permis trimiterea soldatului L’dvig,  dar sub forma unei expediții de cercetare a impactului fenomenului muzical asupra apariției afecțiunii plăcerii. Pentru o putere analitică sporită, consiliul a mai dispus implantarea a doi nano-transmițători în creierul lui L’dvig pentru a ajuta la activarea centrilor emoționali.  Operație în întregime automatizată și complet nedureroasă dar indispensabilă în vederea succesului misiunii.

La plecare, pentru intra mai bine în temă, în computerul central al crucișătorului  au fost descărcate copiile discurilor găsite pe Voyager. L’dvig avea obligația ca în lunga perioadă aferentă voiajului să studieze în detaliu documentele, să asculte fără restricții muzica, să învețe limbile importante și să se acomodeze cu obiceiurile pământenilor.

 

Acum  mai avea doar o zi pînă la intrarea pe orbita pământului. În fundal zumzetul discret al motoarelor navei dădea o notă de siguranță, însă pe puntea de comandă răsunau acordurile concertului Brandenburgic de Bach. Soldatul fixa cu insistență imaginea unei femei afișată de proiectorul holografic aflat în centrul pupitrului.

– E’lise dragostea mea, murmură cu un glas stins. Își aducea aminte cu tristețe de momentul plecării spre Terra, pe platforma de decolare concubina lui îi urase succes în misiune cu o frazare standard de salut.

-Cetățene L’dvig, îți doresc împlinirea grabnică a obiectivului și o cale cât mai lină spre DEEP.

-Mulțumesc E’lise, o să-mi fie dor de tine, te iubesc.

-Cetațene! Cred că nu te simți bine. Iubire, dor, nu înțeleg aceste cuvinte. Poate ai probleme cauzate de implanturile emoționale, să chem pe cineva?

-Nu e cazul draga mea, sunt în regulă , tu nu poți să înțelegi încă…

L’dvig închise proiectorul cu un gest scurt și își îndreptă privirea înlăcrimată către stele în căutarea galaxiei lui, conștientizând că nu se va întoarce acasa niciodată chiar dacă acest lucru ar fi posibil. Din momentul în care cele două implanturi au început să restaureze capacitățile care genetic lipseau din creierul lui, muzica, imaginile și arta pe care le studiase memorând fiecare pasaj prezent pe discurile aurii au ajutat la dezvăluirea unor puncte de vedere diametral opuse filozofiei DEEP. A înțeles în sfârșit atrocitatea sistemului impus de către Consiliu, iubea muzica, iubea pământul, avea să rămână aici până când va explora noile senzații nebănuite venite în dar de la oameni. Poate că nu o va mai întâlni pe E’lise niciodată, îl va durea oricum mai puțin decât o revedere în care ea să nu fie decât un decor sterp și rece, complet incapabilă în a oferi dragoste sau bucurie.  Poate că nu își mai vedea vreodată lumea natală dar își va duce misiunea la final, va trimite rapoartele și concluziile lui în speranța că vor ajuta la restabilirea unei armonii naturale și libere acolo ca și aici, pe pamânt. Fără să aibă nici cea mai mică idee asupra datei la care rapoartele ar putea ajunge pe masa Consiliului.

Târziu, înconjurat de întunericul și singurătatea vidului cosmic, L’dvig adormi mângâiat de notele Flautului Fermecat de Mozart, contribuția Austriei la discul de pe Voyager.

-Zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz!

L’dvig sări în poziție de alertă, trezit fiind de alarma declanșată de sosirea la destinație. Pe ecranul panoramic din oțel transparent, luminată pe jumătate de razele puternice ale soarelui se rotea lent o planetă albastră străbătută de irizații de un alb orbitor. Începu o serie de activitați pe care le repetase îndelung de zeci de ori.

-Terra, am sosit, acum cum procedăm? Primul lucru ar fi să setez timer-ul la ora și data locală, am fi pe 07 februarie 1790, din punctul meu de vedere al omului trezit din somn,  suntem într-o dimineață însorită, e minunat.  Acum ar fi indicat să găsesc un loc de aterizare, dacă  pornesc scannerul de rezonanță planetară în detaliu aș putea găsi un loc cu o activitate muzicală crescută, numai bun pentru a-mi stabili baza.

Berlin, Londra, Paris, Milano , toate vibrau cu intensitate artistică, se auzeau cântece venind din toate colțurile orașelor, a ales în final Viena, de acolo veneau cele mai încântătoare pasaje muzicale, îl ascultase deja pe Mozart iar germana lui era la un nivel acceptabil. Nivelul de dezvoltare industrială al pământenilor nu permitea detectarea crucișătorului, așadar L’dvig a așezat fără nici o problemă nava pe un deal la malul Dunării, chiar aproape de intrarea în capitală. Spre seară, după o vizită la copiatorul molecular unde a replicat articole din costumația și moneda locală, se relaxa la Cafe Landmann chiar lângă Universitate. Sorbea cu încîntare din prima lui cafea, terminase de citit ultimele ediții din Wiener Zeitung și se lăsa fermecat de armoniile unei piese interpretate cu măiestrie, pianistul localului cânta fantastic.

Greu de transcris avalanșa de percepții senzoriale prin care a trecut L’dvig în acea zi de februarie. Pentru un nou născut pe plan emoțional așa cum era el, și-a însușit o cantitate imensă de informație nouă, mirosul unei planete necunoscute, gustul înghețatei vieneze, străzile care șerpuiau elegant pe ambele maluri ale fluviului, pe toate le-a acceptat cu candoare și bucurie. Cu un pas puțin șovăitor, s-a ridicat de la masă și s-a îndreptat către muzician.

-Prietene, ia spune-mi ce ai interpretat mai devreme?

-Nu prea ești la curent cu cântecele la modă, se miră pianistul. Este ultima sonată de Haydn, e scrisă în mi bemol major, melodioasă și ușor de cântat. O asculți peste tot, chiar și la curtea împăratului.

Aflat încă sub influența magiei emanate de liniile armonice energice ale sonatei, L’dvig adăugă gânditor,

-Aș vrea și eu să studiez muzica, pianul, aș putea vreodată să cânt ca tine?

-Ar fi posibil, ai nevoie în primul rând de talent, de un pian și de un profesor bun. Cu talentul știi tu mai bine cum stai, piane se găsesc la un preț bun mai ales odată cu criza asta,  iar cu profesorul e posibil să ai întâlnire chiar mâine dimineață. Trebuie să vii pentru a ne lua cafeaua aici la Landmann și să facem apoi împreună câțiva pași pe lângă grădinile palatului Hofburg până la Universitatea de Muzică. Ți-l voi prezenta pe însuși Haydn, este profesor acolo, îl cunosc destul de bine, stă foarte rău cu finanțele și te va accepta cu siguranță ca elev. Ascultă, continuă pianistul, cum te numești amice?

– L’dvig, răspunse el nesigur.

– Ludwig… bine, eu sunt Johann, ce ciudat accent ai, Ludwig și mai cum de fapt?

– Sunt olandez de acolo accentul,  inventă L’dvig căutând disperat cu privirea după o soluție. Ludwig Beethoven, continuă el ceva mai voios citind numele de pe firma unui croitor cu magazinul deschis chiar peste drum de cafenea.

– Ludwig van Beethoven să fie, sună mai bine, oricum voi în Olanda sunteți toți „van”. Ne vedem mâine pe la zece, e bine așa?

– Îți voi rămâne îndatorat toată viața Johann, simt că muzica mă cheamă la ea, este tot ceea ce vreau să fac de acum încolo.

A doua zi, portofoliul de elevi al profesorului Joseph Haydn era mai bogat cu încă un ucenic. L’dvig atingea timid pentru prima data clapele de fildeș ale unui pian vienez, sunetele vibrau cald și liniștitor.

-Ai talent tinere, ai talent, și zici că astăzi cânți pentru prima oară? Nu te cred.

După numai cinci ani  în augustul lui 1795 L’dvig  își cânta cea mai nouă compoziție, Trio-ul pentru pian opus 1, în salonul de muzică al prințului Lichnowsky. Bătrânul profesor Haydn întors dintr-o călătorie la Londra, invitat ca oaspete de onoare își aplauda îndelung elevul așteptând alături de prinț ca Ludwig să mai acorde un bis. În tăcerea căzută peste audiență, acordurile lui L’dvig au răsunat din nou în palat, o melodie nouă,  înlănțuirea unor note vrăjite care la final au ridicat sala în picioare într-o dezlănțuire de aplauze.

– A fost cea mai bună piesă pe care ai compus-o până acum tinere, își lăudă maestrul virtuosul elev. Ai intepretat plin de sensibilitate, a fost absolut fantastic, liniile melodice au curs atît de frumos de parcă sunt venite de pe altă lume. E nouă melodia, i-ai ales un nume?

-Am ales domnule profesor, se numește Fur Elise și este dedicată unei femei care acum se află foarte, foarte departe, replică L’dvig și continuă  în gând plin de durere: extrem de puțin probabil ca E’lise a mea  să o asculte vreodată, între noi sunt sute de ani în timp și mii de ani lumină în distanță…
Peste alți cinci ani, în plină perioadă de glorie la începutul anului 1800, L’dvig era copilul răsfățat al iubitorilor de muzică din Viena. Publicat în cele mai prestigioase edituri și invitat la concertele mai importante, lucra acum la prima lui simfonie. Într-o seară plăcută de martie L’dvig umplea portativ după portativ cu note aranjate caligrafic pentru o partitură de violoncel când un sunet electronic strident îi întrerupse fraza muzicală cu brutalitate. Era vechiul lui comunicator, îl avea mereu asupra lui deși speranțele de a mai primi vreo veste de acasă se stinseseră una câte una în cei zece ani de tăcere. Display-ul verde  îi semnaliza primirea unui mesaj holografic la nava lui părăsită pe malul Dunării în ziua sosirii pe pamânt.
În mai puțin de o oră, după o cursă în viteza L’dvig își trăgea cu greu sufletul așezat pe fotoliul din fața tabloului de comandă al crucișătorului  său. Cu vocea tremurând de emoție lansă comanda de pornire a proiectorului.
În imagine era E’lise, ochii ei albaștri și luminoși îi zâmbeau cu blândețe desenați cu claritate de laserele sistemului holografic. Se auzeau liniile melodice în la minor ale piesei pe care el o compusese numai pentru ea, Fur Elise. O lacrimă alunecă agale pe obrazul lui L’dvig.
Iubita lui trase adânc aer în piept și începu să vorbească, vocea ei adîncă, purtată prin spațiu miloane de ani lumină răsuna de parcă venea chiar de lângă el.
Dragul meu L’dvig
Mesajele tale au început să sosească acum 200 de ani. A fost un șoc să le primim cu atâta timp înainte ca tu să fii fost trimis pe Terra, noi nici nu eram născuți atunci. Știm că ai suferit trecerea printr-o anomalie temporală și că ai ajuns la o cu totul altă dată, foarte îndepărtată din trecut. Materialele trimise de tine au dat startul unei transformări extraordinare aici, oamenii au conștientizat erorile doctrinei DEEP, Consiliul a abrogat aplicarea ei și după aproape trei milenii de teroare a fost instituit un regim de guvernare liber și democratic. Avem acum muzică, după cum auzi am primit și piesa pe care ai scris-o pentru mine, a devenit  imnul nostru planetar, avem pictură, tablourile pe care le vezi pe peretele dormitorului nostru sunt pictate de mine, avem operă, balet dar mai ales am câștigat  dreptul de a iubi din nou. Datorită ție societatea noastră din prezent s-a schimbat dramatic în raport cu ceea ce era înainte de plecarea ta pe pamânt. Ne-ai redat bucuria de a trăi, capacitatea de a alege și de a crea.
Căutăm în continuare  soluții pentru a comunica cu tine. Pentru ca acest mesaj   să fie trimis  am folosit aceeași deviație de timp/spațiu care te-a aruncat pe tine cu 200 de ani în urmă. Așa cum bănuiești, datorită paradoxului temporal care s-ar declanșa dacă tu te-ai întoarce acasă excludem această posibilitate, am pierde tot progresul rezultat din sacrificiul tău. Nici noi ca reprezentanți ai unei națiuni străine nu putem veni la tine, prin diferențele de nivel tehnologic ar fi posibil să influențăm în mod negativ evoluția firească a societații de pe Terra.
Nu exclud însă posibilitatea în a găsi o modalitate de a face saltul în timp cu precizie și să pot ajunge eu la tine într-o bună zi. Lucrez intens, simt că rezultatele mă vor aduce aproape de tine,  sper că se va întâmpla cât mai curând.
Mi-e dor de tine L’dvig
Te iubesc
  

 *** Sfârșit***

București 08.02.2016

 

 

 

Advertisements