827.01.2016

 

Prima zi la ski în 2016, am alunecat un Clăbucet destul de matinal încât să fiu singur pe pârtie, după trecerea mea pe zăpada neîncepută au rămas răni sinusoidale care pângăreau covorul neprihănit așternut peste noapte. După o coborâre rapidă până jos la sosire , am luat primul telescaun fără să stau prea mult pe gânduri, speram să mai apuc încă o pârtie acompaniat doar de natură.

Cu capul în traistă și căștile înfipte adânc în urechi, ascultam un arcuș dibaci care mângâia o sonată de Paganini și în loc să mă bucur de peisaj căzusem într-o meditație melancolico-depresivă pe marginea unei știri pe care o citisem cu o seară înainte, acoperirea statuilor nud expuse la Capitoline Museum din Roma cu ocazia vizitei unui obscur președinte musulman. Clocotind de nervi pentru faptul că prin acest gest de pupincurism european italienii au ucis mii de ani de cultură și artă, au mai făcut încă un pas spre islamizarea Europei și implicit au dezlănțuit jihadul direct pe echilibrul meu emoțional, ei bine din dreapta mea am auzit o voce murmurând. Draci, cine mă deranjeaza, scot casca, întorc capul și cum una din promisiunile mele pentru 2016 spune că trebuie să fiu ceva mai puțin ticălos, întreb politicos:

– Mă scuzați, ascultam muzică, ce ați spus?

Doi ochi albaștri care emanau serenitate, o privire zâmbitoare și calmă mă fixa din spatele unei perechi de ochelari de soare retro.

– Cum este zăpada sus?

Și uite așa a început una din cele mai frumoase lecții de viață la care am participat ca umil și neștiutor elev, în ceva mai puțin de cincisprezece minute, adică timpul în care telescaunul ne-a purtat pâna sus, am aflat despre interlocutorul meu că are 81 de ani, că a schiat pentru întâia oară în ziua în care s-a lăsat de fumat, adică la cincizeci de ani, că este iubitor de balet, operă, muzică clasică și country, fan înfocat al balerinilor Baryshnikov, Nureyev sau Plisetskaya, sau că acasă la el în comuna Balta Doamnei are o cameră plină cu DVD-uri, casete sau benzi de magnetofon cu muzică aleasă, de la Pavarotti, Domingo sau Maria Callas și pâna la Richard Clayderman sau Angela Gheorghiu.

Am schiat împreună cu Dl. Ștefan șase sau șapte coborâri, atipic în ceea ce mă privește dialogul s-a legat deschis cursiv și natural, am aflat că a fost inginer energetician, născut și trăit o viață într-un oraș din estul țării unde nu a pierdut nici un spectacol de teatru sau concert performat în localitate dar că odată cu pensia s-a retras la țară, undeva în Prahova, pentru aer, liniște și meditație. Cea mai mare bucurie a lui Ștefan este că de curând a achiziționat un SmartTV, l-a legat la țeava de net și se alimentează cu balet, operă sau concerte de muzică clasică bună pe YouTube sau pe Mezzo.

Domnilor, l-am luat și l-am întors pe toate fețele, tipul de o inteligență ieșită din comun, posesor al unei gândiri up to date, modernă și ascuțită, o enciclopedie culturală completă, de la clasici la contemporani văzuse și știa tot, Traviata lui Fellini, La Boheme cu Anna Netrebko, zic hai că îl prind în offside la balet modern canci, găsise pe youtube și The Great Mass-ul lui Uwe Scholtz și varianta modernă la Rigoletto de la Metropolitan.

Într-o lume în care cultura este pusă la zid și decapitată cu ură, să întâlnesc o persoană ca Ștefan a fost pentru mine mai mult decât o rază de speranță, am înțeles că deși mai rar, poți să interacționezi cu persoane cu care împărtășești o mulțime de puncte de vedere comune fără ca diferența de vârstă să constituie un impediment. Că mai există oameni care au ignorat groapa românească plină cu manele și care au rămas imuni la injecțiile cu cultură comercială ieftină administrate cu generozitate de către occident.

Cam atât cu partea de cultură, am aflat că cea de-a doua mare bucurie a domnului Ștefan este ski-ul și odată cu el viața în întregul ei, pentru o persoană depresivă ca mine totul a fost ca o revelație, ar putea constitui un model de urmat, mi-aș dori ca la 81 de ani să schiez și eu cu aceeași eleganță desăvârșită o zi întreagă la Predeal, fără să mă plâng de absolut nimic, să pot lua lucrurile așa cum sunt, cu seninătate, dezinvoltură și optimism. Prieteni, vă spun că omul acesta nu schia ci mai degrabă dansa pe pârtie, îl încânta fiecare moment, era în elementul lui, îsi depășea energic limitele, în timp ce pe mine mă enervau zăpada un pic prea moale, telescaunul prea lent, pietrele că zgârie ski-urile, aveam o durere ucigătoare în genunchi, mă târam anevoios și era greu să țin pasul cu el, am aproape 46 de ani… Mi-am zis că poate fi o chestiune ce ține de genetică, îmi povestise că mama lui s-a stins cu câteva zile înainte să aniverseze un secol de viață și că mai are un frate mai mare ca el cu doi ani, din când în când mai pun împreună de un șpriț. Sau că poate îl dor și pe el oasele și nu zice nimic. Cred că totuși îmi ofeream un punct de sprijin, o scuză, mă ascundeam ca struțul cu capul în zăpadă, nope, nope, nope, am impresia că totul vine din atitudine, nu te lamentezi, te bucuri, ești optimist, iubești, trăiești, mult și bine. Punct, altfel nu merge, angrenajele scârțâie și pot ceda, va trebui să schimb ceva.

Cei care schiază știu că nu e ușor să zgârii zăpada o zi întreagă, e puțin obositor, ei bine vă jur că omul acesta nu a avut nimic de reproșat referitor la cum se simte, sau la starea vremii, a pârtiei sau a nației, nimic, poate vreo două remarci negative priviind impactul de ordin economic și social al lipsei elitelor din politica românească. Apropo de politică, mi-a povestit cu plăcere că a început să studieze politica acum zece ani, rezultatul fiind două proiecte politice pe care le-a depus la președinție, unul dintre ele tratând reducerea numărului de parlamentari la 301. Am votat cu toții acel proiect fără să știm originile lui. Acum domnul Stefan vrea să înceapă cel de-al treilea proiect, un soi de sinteză a precedentelor două, un sistem de guvernare nou, revoluționar, fără o cale clasică de dreapta sau stânga. 81 de ani tocmai buni pentru start-up la un nou proiect politic, fantastic.

După ski, la tereasa de la baza pârtiei, relaxați cu două beri poziționate strategic între noi l-am întrebat:

– Domnule Ștefan, care este secretul dumneavoastră?

zâmbește,

– Simplu, încep ziua cu un pahar de vin purpuriu și rece, iau un mic dejun copios și sănătos, un prânz ușor, peste zi mai rad câteva pahare din licoarea porfirie, la cină mai nimic, mult aer curat, mesele bineînțeles afară în grădină…

Într-o zi însorită din primăvara ce va veni, o să am onoarea de a fi invitatul domnului Ștefan acasă la el în Balta Doamnei, la un pahar din vinul purpuriu producție proprie, mi-a promis că va fi perfect compatibil cu muzica de operă pe care o vom asculta. Vrea în primul rând să-mi arate zona, poate devenim vecini, alambicul de inox, o gură mică de țuică de fructe… Vă spun că abia aștept să continuăm discuția, poate să citesc din tratatul politic, sau să mai adaug un paragraf pozitiv la lecția primită astăzi, poate voi învăța și eu să adopt o poziție mai lejeră în relația complicată pe care o am cu viața, să privesc societatea dintr-un unghi mai deschis, relaxat și senin.

Ajuns acasă, în timp ce terminam de scris aceste rânduri și reflectam la italienii care acum probabil că trag jos cearceafurile agățate de penisurile din marmură antică, târziu în seară m-a sunat domnul Ștefan.

zic îngrijorat:

– Totul e în regulă, s-a întâmplat ceva?

– Tutto bene amico, am găsit cameră bună, mai am vreo doi litri de vin, ceva mâncare adusă de acasă, e minunat. Hai nu te întorci la Predeal să schiem și mâine împreună? Mai avem multe de discutat!

 

Auguri