Cartofi cu Rozmarin

Iei vreo șase barabule
Cureți cojile lor brune
Le tai în felii mai mari
Sau mai mici și foarte tari

Le ungi cu niște ulei
De măsline nu de mei
Și îl strigi pe nea Marin
Să culeagă rozmarin

Tristă

Tristă ești și triști ai tăi pistrui,
Tristețe adâncă , grea dar vie
Este lumina ce adie, lumina care-mi place mie
E strălucire neagra, dură,  de lacrimă pură
O umbră udă, pată pe pistruii tăi,
Pedeapsă din ochii triști și prea căprui.

Acolo sus e soare, să-ți mângâie ai tăi pistrui
E energie albă, blândă, infinită,
Doar să zâmbești la ea cu ochii  tăi căprui
Și lacrima s-a scurs, tristețea a apus
S-au dus…  din ființa ta umbrită.

Monstrul de oțel

Am tras, de minute în șir stau și mă holbez la el, e mare rece și dur , mă sfidează cu masivitatea lui calmă. Nu se mișcă niciodată și totuși e viu, trăiește, scoate tot felul de zgomote sinistre, are un caracter infect, de canalie, nu-i pasă de liniștea sau de somnul tău, trosnește, bufnește îți zgârie simțurile auditive cu frecvențe demente, câteodată mi se pare că e un monitor cardiac legat la o inima care moare de dor… sau de plictiseala… sau pur și simplu de inimă rea, bip, bip, bop…

Zâna Toxică

O, tu zâna neagră
Ca sufletul meu,
Hai vino aici la mine
Că doar transpir din greu
Miroase-a e-uri, chimicale
Alcool și a toxine
Tu ești o curvă nesatulă
Și știu că îți convine
Hai vino aici la mine.

Diva

Carla, bătrânica nebună din Herăstrău, poate unii dintre voi ați observat-o în timpul unei ieșiri la aer curat, nu am mai vazut-o de vreo doi ani, probabil că s-a dus… acolo unde cei ca ea își liniștesc zbuciumul și se odihnesc în tihnă. Au rămas câteva rânduri scrise în grabă, o povestioară scurtă schițată cât mai aproape de spusele ei. Am fost una din puținele persoane cu care a stat de vorbă, de obicei înjura și arunca cu pietre, mie a vrut să-mi plătească și sticla de cola pe care i-am oferit-o, erau 40 de grade in augustul lui 2013. Enjoy!

Paste imperiale

 

Daca vrei Tagliatelle ca la maica lor Lupoaica, secretul stă chiar în steagul Italiei, albe sunt pastele, verdele… busuiocul, salvia, oregano sau rozmarinul de prin ogradă, roșii sunt ardeiul gras, pasta de roșii sau pomodorine cum le alinta prietenii noștri de pe malul Tibrului.

Așa se compune o simfonie a aromelor, scalzi in extra-virgin niște ceapă și usturoi, le infrățești cu niște capere, măsline și “miroasele – usturoasele” verzi de care pomeneam mai devreme. Va bene, capisci…

Parc Blue

Herăstrău 17 iulie 2013

Sunt blue… sunt atât de blue, încât parcul, iarba, trandafirii, cârciuma primitoare și cu miros de afumat de la grătarul veșnic aprins, cei doi îndrăgostiți de pe banca vecină care tocmai împarțeau un măr cumpărat de la taraba din fața debarcaderului, mi se par blue. Atât de blue că până și murmuratul în surdina al big band-ului Tony Benett mi se pare de un natural blue. Căsti blue, bicicleta blue, calul jandarmului blue, cerul, apa, blugii, blues-ul…

Danette’s garden

E o minune, e fabulos, e creația soției mele Danette, eu mai contribui din când în când cu sapa, cu toporul, sau în clipul de acum cu muzica.

Cu suflet, imaginație și multă muncă, Danette a reușit să îmbine design-ul cu productivitatea, o bucurie vizuală  care aduce pe masă în fiecare zi fructe și legume proaspete și mai ales eco.

Cantabile pentru vioară și chitară de Niccolo Paganini

Mogoșoaia, Palatul Brancovenesc, undeva prin toamna lui 2015, îmi încălțasem rolele și o luasem ușurel la vale pe aleile de lângă lac.

O lebădă leneșă dormea cu ciocul vârât sub aripă, adierea fină și caldă o legăna cât să-i fie somnul lin, blue, o veveriță hiperactivă săpa ca nebuna după nuca dispărută, introspecție, palatul își odihnea secolele sub privirile vigilente ale unor ciufi de pădure suburbană, liniște, pace, Paganini…